Cădere liberă: Revista presei la români

Protest împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană.
Protest împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. (KARINA KNAPEK / AFP / Getty Images)

Revista presei spune că ne-am apropiat de punctul cel mai de jos al degradării existenţei noastre ca popor.

Principalele evenimente care ţin prima pagina de ştiri sunt RoşiaMontană şi Ionuţ.

Nu ştiu care din ele este mai dramatic sau mai important, ambele "evenimente" arată nivelul până unde am căzut. Nivelul unei ţări unde guvernanţii se pregătesc să otrăvească pământul pentru redevenţe şi unde un copil a fost mâncat de câini. Şi încă ne zâmbesc, nesancţionaţi, de la televizor. Stăpâni pe scaunele unde noi i-am cocoţat.

Şi pe acest fundal de ţară în degringoladă, revista presei aduce din nou veşti râsu-plansu' despre corupţie, ipocrizie şi sărăcie la români.

"Se va vota o lege nouă conform căreia persoanele fizice române sau din UE nu vor putea deţine mai mult de 100 ha teren agricol extravilan şi, în plus, şi pentru a cumpăra, cetăţenii români sau cei din UE, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să dovedească că au cunoştinţe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector. Cei ce nu respectă legea, vor plăti amenzi de până la 100.000 ron per hectar."

Sunt în şoc. Vestea vine la nici o lună după ce Elena Udrea a declarat că investeşte în agricultură şi că intenţionează să cumpere (dacă nu o fi cumpărat deja), în jur de 1000 de ha de teren?

La sfârşitul lunii august 2013, Elena Udrea îşi făcea publică intenţia de a se privatiza. Dna Udrea anunţă că a făcut deja demersurile necesare pentru a cumpăra 500 de hectare de teren în judeţele Călăraşi, Teleorman şi Buzău şi declară că nu se va opri aici. Va merge până la 1000 de ha şi va cultiva pomi fructiferi. În plus, va accesa şi fonduri europene ca să-şi construiască depozite pentru fructe cultivate şi chiar şi o făbricuţă, două, pentru a le procesa.

Şi mă întreb, i se va cere Dnei Udrea dovada experienţei ca agricultor? Sau oamenii politici sunt scutiţi de la amenzi?

Noi facem (sau nu facem) referendum pentru câini. Britanicii vor referendum să ne interzică să mergem să muncim la ei.

Presa reia leit-motivul fricii britanicilor de români.

Restricţiile instituite de guvernul de la Londra pentru accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa britanică a muncii expiră la 1 ianuarie 2014. Un sondaj realizat de YouGov şi preluat vineri relevă însă că jumătate dintre britanici solicită o prelungire a acestor restricţii.

Sondajul la care se referă presa arată că cetăţenii Marii Britanii nu ne vor. Nici pe noi, nici pe bulgari. Circa 66% dintre englezii intervievaţi s-au pronunţat pentru organizarea unui referendum în problema accesului lucrătorilor din cele România şi Bulgaria pe pe piaţa britanică a muncii. Britanicii se tem că, din 2014, vor fi invadaţi de hoarde de bulgari şi de români.

Dar cine mai pleacă să lucreze în UK?

Am văzut în ultima vreme oameni căutând în gunoaie. La concurenţă cu pisicile şi câinii maidanezi din Bucureşti. Oameni îmbracaţi decent, purtând încă urmele fostei demnităţi pe chip. Oameni care nu păreau să aparţină categoriei celor obişnuiţi să-şi facă veacul prin canale amuşinând aurolac ci mai degrabă speciei "noul şomer de România". Oameni care şi-au câştigat cândva cinstit o pâine însă au fost disponibilizaţi. După care banca le-a luat casa şi maşina, după care a urmat degringolanda şi cam asta e povestea lor...

Nu printre cei ce căută prin gunoaie trebuie căutaţi viitorii emigranţi înspre UK, cine mănâncă de prin tomberoane, nu va avea bani de bilet ca să se urce într-un avion.

Le-aş zice britishilor să se liniştească, din ce în ce mai puţini români au bani pentru a emigra la ei. Englezii nu au a se teme decât cel mult că vor fi invadaţi de români bine calificaţi. Oameni şcoliţi.

Cum ar fi Medicii Români

Doctorii se simt batjocoriţi. Sunt foarte prost plătiţi. Ca şi restul ţării, şi medicii se îndreaptă spre un punct terminus al răbdării lor.

"Profesioniştilor din sănătate li se oferă venituri mici, muncă epuizantă, lipsă de respect şi, în final, recomandarea de a-şi lăsa familia şi a pleca în pribegie în străinătate", afirmă Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Presa anunţă că vor urma proteste stradale ale medicilor români. Preşedintele CMR a făcut un apel public către colegii săi să se mobilizeze, să-şi aleagă viitorul şi să iasă cu toţii în Piaţa Publică pentru a protesta.

"În această toamnă, începem o bătălie lungă şi grea. Ştim că în această bătălie împotriva noastră se va utiliza dezinformarea, demagogia şi populismul. Se va spune că într-o perioadă de criză solicitările noastre sunt exagerate, omiţându-se faptul că tot în aceeaşi perioadă de criză guvernanţii găsesc fonduri pentru instituţiile de forţă cu ajutorul cărora doresc să îşi impună punctul de vedere. Ştim că locul profesioniştilor din sănătate este lângă pacienţi, şi nu în stradă. Dar atunci când forţa argumentelor nu există pentru urechile decidenţilor, este necesar să le afirmi în stradă. (...) Iată de ce trebuie să fim toţi, împreună, în Piaţa Publică!".

Demersul vine după ce mult aşteptatul proiectul de lege privind salarizarea cadrelor medicale ce avea ca scop "creşterea veniturilor medicilor şi stoparea exodului medicilor" s-a dovedit doar un balon vesel colorat pe dinafară dar plin de mizerie în interior. Proiectul de lege nu a fost decât o mare mistificare şi o batjocură la adresa medicilor din sistemul de stat.

Pe scurt, Ministrul Sănătăţii îi pune pe doctori să aleagă între a rămâne bugetari şi a pleacă. Cei ce vor să rămână cu normă întreagă în cadrul sistemului de stat vor avea dreptul de a îşi suplini salariile de mizerie oferind consultaţii contra cost, în spital, în loc să facă asta într-un cabinet privat. În schimb, medicii vor ceda de bună voie şi nesiliţi de nimeni 40% din veniturile lor. 30% din costul consultaţiei va fi dat echipei care îl asistă pe medic şi 10% spitalului care îi oferă dreptul de a consulta în incinta sa. După care, medicul va fi, probabil, pasibil de impozitul pe venit. Sau pe profit? Pe ambele, nu s-ar putea? Deci, medicul ca să trăiască, va trebui să muncească dublu, triplu eventual, şi să cotizeze mult mai mult la stat. Cât despre creşteri salariale efective, ne vom gândi, vom stabili, vom mai vedea.

Aşa că medicii ori ies în Piaţa Publică, ori fug din ţară, ori se resemnează să ia şpagă şi să plătească taxe la guvern. Dintr-o dată, o mulţime de oportunităţi.

Nu toată lumea o duce prost în România. Guvernul are veşti bune pentru edilii locali

În ţara în care medicilor li se dă dreptul la taxe noi şi la munci în plus, premierul Ponta are în vedere creşteri de salarii pentru aleşii locali.

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis joi aleşilor din teritoriu că premierul este de acord să se dea creşteri salariale pentru primari, de la 1 ianuarie 2014.

"Premierul a fost de acord cu câteva principii importante: în primul rând să acordăm şi primarilor aceleaşi drepturi pe care le au funcţionarii din primării. Orice drepturi salariale au funcţionarii din primării le vor avea şi primarii. Premierul mi-a cerut şi lucrăm împreună cu Ministerul Muncii la o legislaţie prin care într-o instituţie cel mai mare salariu să-l aibă şeful instituţiei", le-a precizat Dragnea primarilor.

Liviu Dragnea a declarat că premierul a fost "de acord să mărim salariile primarilor pentru că există o responsabilitate uriaşă la primari şi nu este corelată cu nivelul de salarizare. Ideea proastă de acum mulţi ani, când s-au gândit salariile primarilor şi s-a spus să nu mai aibă nici alte drepturi este o idee foarte proastă, care încurajează corupţia. Premierul a hotărât că vom rupe această cutumă greşită şi începând cu 1 ianurie veţi avea".

Măririle de salarii le sunt acordate edililor după ce au ameninţat cu proteste în faţa la guvern. Nu pentru c-ar muri de foame, precum medicii din România sau precum şomerii care scurmă din gunoaie, ci pentru că sunt nemulţumiţi că nu a fost schimbată încă legea incompatibilităţii aleşilor locali, în baza cărora peste 100 de primari şi consilieri din ţară au fost declaraţi corupţi, iar alte sute i-ar putea urma.

Le-aş zice să stea liniştiţi. Umblă vorba că PNL şi PSD s-au aliat şi împreună vor munci în Parlament să dea legi noi care să dea în cap instituţiilor deranjante pe numele lor ANI şi DNA. Cei care sunt îngrijoraţi să-şi amintească că orice se întâmplă, Partidul are întotdeauna grijă de aleşii săi!

Cum a avut grijă de Silaghi, care a fost desemnat să reprezinte ţara la Bruxelles.

Din categoria "DNA latră, caravana trece. Spre Bruxelles", Ovidiu Silaghi - PNL, investigat de DNA, a fost avansat Europarlamentar

Marţi , Ovidiu Silaghi a demisionat din Camera Deputaţilor, deoarece va pleca să reprezinte România în calitate de europarlamentar, la Bruxelles.

Împotriva lui Silaghi, acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, există o cerere de declanşare a urmăririi penale, formulată de procurorul general.

În comparaţie cu Vosganian şi Videanu, acuzaţi de subminarea economiei naţionale, Silaghi e mic copil. El a fost acuzat doar de trafic de influenţă şi că a luat şpagă 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a îi facilita oareşce contracte în relaţie cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Ponta şi Crin Antonescu au încercat sa îl facă pe Silaghi Ministru de Transporturi. Nu au reuşit. Aşa că l-au făcut europarlamentar.

Dar nu este chiar totul negru în această ţară. Vin şi veşti bune dinspre DIICOT şi DNA care încep să mai secere dintre politicieni.

Camelia Voiculescu: inculpată de DNA

Fiica lui Dan Voiculescu este acuzată de complicitate la şantaj cu Sorin Alecsandrescu, împotriva administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Sorin Alexandrescu, Directorul directorul general al Antena Group l-a ameninţat pe Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS că va face şi difuza o anchetă TV despre un contract încheiat în 2009 între operatorul de cablu şi o firmă a preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Obiectul contractului era o "şpagă" de 3,5 milioane de euro pe care RCS&RDS se angaja să o plătească firmei lui Mitică, în schimbul drepturilor de transmisie a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Sorin Alexandrescu a încercat să-l determine pe Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual pentru a nu face publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL. Finalmente, Alexandrescu ar fi agreat ca preţ al tăcerii Antenelor un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani.

Pentru faptele lui Alexandrescu ar putea cădea şi "capetele" lui Voiculescu şi ale fiicei sale, în calitate de complici.

Vosganian şi Severin sunt acuzaţi de subminarea economiei naţionale.

DIICOT, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, să sesizeze Senatul României şi Preşedinţia pentru avizarea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi de subminare a economiei naţionale.

Paguba adusă statului de cei doi este estimată la circa 130 de milioane de dolari, se datorează livrării de gaze naturale la preţuri foarte mici pentru INTERAGRO, societate patronată de Ioan Niculae.

La acuzaţiile respective, Vosganians-a apărat invocând prestanţă şi importanţa dumnealui, povestind că a fost propus la Premiul Nobel şi ceea ce i se întâmplă este profund nedrept. În România, nu sunt mulţi politicieni ca el.

"Mă aflu pe lista propuşilor pentru Premiul Nobel. Am fost propus de organizaţii de scriitori din trei ţări, care mi-au trimis laudatio şi m-au întrebat dacă sunt de acord. Probabil că în clasa politică românească este fără precedent ca un om politic să fie propus pentru Premiul Nobel", a declarat Vosganian la România TV.

Vosganian se vede un fel de Nelson Mandela, nedreptăţit de confraţii geloşi.

"Numai Nelson Mandela a luat Premiul Nobel după ce a fost complotist. Dumnezeu să-l odihnească!", a declarat Varujan Vosganian, care a fost atenţionat de către jurnalişti că Nelson Mandela nu a murit. "Atunci Dumnezeu să-l ţină!", a răspuns el.

În rest, numai de bine

Pentru cei îngrijoraţi de soarta politicienilor, în genere le merge bine, ca să ştiţi! Inclusiv lui Fenechiu, cel condamnat la închisoare, probabil "pe nedrept." Dumnealui a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte PNL al organizaţiei teritoriale de la Iaşi, e nelipsit de la şedinţele PNL şi USL şi în genere, pare a fi un om fericit. Şi nu intenţionează să se autosuspende din partid!