Canada va prelungi misiunea de pregătire militară în Ucraina

Chrystia Freeland
Chrystia Freeland (Michael Bradley/AFP via Getty Images)

Canada a anunţat, luni, că prelungeşte misiunea militară în Ucraina, a declarat duminică o sursă familiară cu problema. În prezent, în Ucraina există 200 de soldaţi canadieni, potrivit Reuters.

Ministrul canadian de Externe, Chrystia Freeland şi ministrul Apărării, Harjit Sajjan, vor susţine luni o conferinţă de presă la ora locală 1 p.m. (1800 GMT).

“Este vorba de prelungirea misiunii din Ucraina”, a susţinut sursa, care a cerut să îşi păstreze anonimatul ţinând cont de sensibilitatea situaţiei.

O purtătoare de cuvânt a ministrului Sajjan a refuzat să comenteze, iar reprezentanţi ai ministrului de Externe nu au răspuns unei cereri de comentarii.

Soldaţii canadieni, care au fost amplasaţi iniţial în Ucraina în 2015, ar urma să plece din ţara est-europeană la sfârşitul lunii martie. Surse politice şi militare au declarat, totuşi, că soldaţii vor rămâne mai mult timp, ţinând cont de tensiunile permanente dintre Rusia şi Ucraina.

De asemenea, sursa a adăugat că statul canadian nu vă trimite un număr suplimentar de instructori militari.

Comisia de Apărare a Camerei Comunelor din Canada a recomandat în decembrie 2018 ca Ottawa să prelungească misiunea, mesaj pe care ambasadorul ucrainean în Canada l-a menţionat ulterior în diverse interviuri cu mass media canadiană.

Ministerul canadian al Apărării a precizat în decembrie că contingentul de 200 de soldaţi canadieni a pregătit peste 10.000 de membri ai forţelor de securitate ucrainene.

Contingentul canadian este staţionat în vestul Ucrainei, departe de câmpul de bătălie din estul ţării, unde au loc lupte între soldaţii ucraineni şi separatiştii susţinuţi de Rusia.

Freeland, un critic vocal al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, a afirmat sâmbătă într-o declaraţie: “continuăm să condamnăm această încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cei mai duri termeni”.

Canada, SUA şi Uniunea Europeană au impus vineri noi sancţiuni împotriva unui număr de oficiali ruşi cu scopul de a pedepsi Moscova pentru anexarea Crimeei şi pentru atacarea şi confiscarea în 2018 a trei nave ucrainene, şi a echipajelor acestora, în apropierea Strâmtorii Kerci.