Candidatul "popcorn" nu le oferă românilor ocazia unei dezbateri electorale înainte de turul I

Premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta. (captură.)

Institutul pentru Politici Publice (IPP) informează că, în pofida tuturor eforturilor sale, cei 14 candidaţi la preşedinţie nu doresc să se întâlnească într-o dezbatere electorală înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale 2014.

Potrivit IPP, Kelemen Hunor (prezidenţiabil din partea UDMR, partid aflat la guvernare alături cu PSD-UNPR-PC) şi Corneliu Vadim Tudor, ("tribunul" Partidului România Mare) nu au formulat, în pofida insistenţelor, niciun răspuns la propunerea Institutului pentru Politici Publice de participare la o dezbatere electorală cu toţi cei 14 candidaţi, condiţie solicitată de Victor Ponta pentru a participa într-o confruntare faţă în faţă, înaintea primului tur de scrutin.

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu, prezidenţiabilul uns în funcţia de preşedinte al Senatului de Victor Ponta, a anunţat că programul nu îi permite participarea la dezbatere deşi Institutul îşi manifestase disponibilitatea de organizare a dezbaterii într-o altă zi dintre cele rămase până la primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014.

În consecinţă, dezbaterea nu se va mai putea organiza.

"În cursul zilei de astăzi, din dorinţa ca măcar o dezbatere electorală să existe înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale 2014, reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice au discutat, în total, ore întregi la telefon cu staff-urile de campanie dar şi cu jurnaliştii interesaţi făcând toate eforturile pentru ca toţi cei implicaţi să fie la curent. Din punctul nostru de vedere este regretabil că nu se poate organiza o dezbatere la care principalii candidaţi să intre într-o confruntare cu ceilalţi competitori, format ce stimulează interesul electoratului pentru alegeri şi implicit creşte calitatea informaţiilor de care alegătorii au nevoie (mai ales cei indecişi) pentru a se prezenta la urne în cunoştinţă de cauză.", scrie IPP, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

"Regretăm sincer situaţia şi îi asigurăm pe toţi cei care ne-au urmărit eforturile în ultimele zile, că am făcut tot ce a depins de noi ca această dezbatere să existe. Este convingerea IPP în continuare că alegătorii români merită o astfel de dezbatere şi sperăm că ea va avea loc măcar înaintea celui de-al doilea tur de scrutin între candidaţii rămaşi în competiţie. Ne manifestăm totala disponibilitate în continuare.", au adăugat reprezentanţii Institutului pentru Studii Politice.

Amintim că IPP a propus organizarea unei dezbateri electorale între principalii şase candidaţi la prezidenţiale înaintea primului tur de scrutin. Victor Ponta şi-a condiţionat însă participarea de prezenţa tuturor celor înscrişi în cursa pentru preşedinţie. Potrivit presei de dreapta, intenţia prezidenţiabilului PSD-PUNR-PC a fost fie anularea dezbaterii- ceea ce s-a şi întâmplat - fie "diluarea" ei, printr-o aglomerare de mesaje şi de candidaţi.

De altfel, privind la modul în care Ponta a tratat problema dezbaterilor prezidenţiale, rămâne notabilă declaraţia din august a premierului, care se lăuda că înainte de turul I nu va participa la dezbateri ci îşi va lua popcorn şi se va uita la contracandidaţii săi "care se bat":

"În turul I îmi voi lua popcorn şi mă voi uita la dezbaterile dintre doamna Macovei, doamna Udrea, domnul Diaconescu, sunt doi domni Diaconescu, domnul Johannis... Va fi o cafteală, vorba ideologului Cotroceniului, la care nu doresc să particip. Lăzăroii care vor cafteală, şi dezbrăcaţi, şi aşa mai departe, sunt o minoritate. Pornesc de la 40% din voturi, restul depinde de mine. În turul II e altceva", declara Ponta pe 22 august.