Cătălin Drulă, scenă suprarealistă cu un important deputat al majorităţii

Deputatul USR Cătălin Drulă a povestit, pe contul său de Facebook, o "scenă suprarealistă" cu un important deputat al majorităţii în Parlament.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Parlamentul a dat undă verde eliminării impozitului pe venit pentru pensiile sub 2000 lei şi scutirii tuturor pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate. Deputatul Cătălin Drulă de la Uniunea Salvaţi România, singurul partid care a votat împotriva iniţiativei, a povestit o scenă suprarealistă pe contul său de Facebook.

Vă prezentăm mai jos postarea deputatului USR:

"Scenă suprarealistă cu un important deputat al majorităţii astăzi [joi - n.r.] în Parlament. Întâi susţine public că e "o lege necesară" şi deplânge pe "bieţii pensionari cu pensii foarte mici de câteva sute de lei, nu se poate să nu-i ajutăm etc". Îi spun că legea pe care o votăm nu schimbă nimic (nu vor primi nici măcar un leu în plus) pentru aceşti oameni.

Se uită lung la mine... parcă nu-i vine să creadă. Cum aşa? Păi uite aşa, pensiile mici (până la 1050 de lei) erau deja scutite de impozit pe venit. Zic, această măsură o vor resimţi de fapt cei cu pensii de 1500-2000 de lei şi peste. Se uită la mine şi zice "păi ce-s 2000 de lei, îi spargem eu sau tu la restaurant într-o seară!". Îi spun că eu nu şi zice "păi hai mă, nu eşti şi tu deputat acuma!''

Una peste alta, senzaţia generală era că habar n-aveau ce votează. De unde discuţii serioase de politici publice, de unde compensarea impactului asupra bugetului de stat de 2,2 miliarde de lei, râsete-bancuri, demagogie şi hai, că începe vacanţa."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne