Cătălina Ponor, rugată pe Facebook să nu candideze pe listele PSD

Gimnasta română Cătălina Ponor
Gimnasta română Cătălina Ponor (Cătălina Ponor/facebook)

UPDATE. Gimnasta Cătălina Ponor a declarat vineri, pentru News.ro, că a refuzat oferta PSD de a candida la alegerile parlamentare, pe motiv că politica este "o meserie murdară" şi nu doreşte să îşi arunce numele "într-o astfel de lume".

* * *

Gimnasta Cătălina Ponor a confirmat, joi seara, pe Facebook că i s-a propus să candideze pe listele PSD, la alegerile din decembrie, pentru Camera Deputaţilor. Sportiva precizează că va comunica ce a decis vineri şi îi roagă pe cei ce comentează urât pe pagină să se abţină, cel puţin până va da un răspuns cert.

"Legat de ceea ce s-a scris în presă, atâta timp cât eu nu am dat nicio declaraţie oficială dacă voi candida sau nu, mi-aş dori ca cei care comentaţi urât pe pagina mea să va abţineţi până mâine dimineaţă, când voi da un răspuns afirmativ sau negativ! Sunt propusă pe listă, însă nu am dat încă niciun răspuns în legătură cu asta! Mâine va şti toată lumea dacă voi candida sau nu, momentan sunt doar vorbe. Mulţumesc pentru înţelegere!", scrie, joi seara, Cătălina Ponor pe contul ei de Facebook.

"Cătălina dragă, NU ACCEPTA! :)

Chiar dacă ar fi nişte avantaje pentru tine personal, gândeşte-te la cât de corupt şi penal este grupul infracţional în care vei intra!
Vei rezista?? Se merită???", îi scrie, în replica, un fan.

"Cătălina, te iubim şi avem încredere că vei lua decizia corectă. Părerea mea personală este că asocierea imaginii tale cu un partid complet corupt nu este benefică.", a adăugat un altul.