Cazul poliţistului care şi-a pierdut viaţa escortându-l pe Oprea. PMP îi cere demisia generalului

Cazul poliţistului mort în misiunea de antemergător a coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea ridică multe semne de întrebare, nefiind nici primul caz de acest fel, a transmis joi, în cadrul unui comunicat de presă, PMP.
Eugen Tomac
Eugen Tomac (Eugen Horoiu/Epoch Times)

"Urmează o anchetă a procurorilor care va lămuri aspectele controversate ale accidentului. Nu pot fi obţinute declaraţii veridice de la poliţiştii din escortă, care se tem şi-şi văd ameninţate funcţiile, dacă fac mărturii care-l incriminează pe Gabriel Oprea. Singura garanţie că ancheta se va desfăşura nestingherită este demisia ministrului Oprea", se arată în documentul citat.

Partidul Mişcarea Populară susţine că, dacă are onoarea pe care o tot clamează, dacă este susţinătorul interesului naţional, cum declară, Gabriel Oprea trebuie să demisioneze imediat, pentru a nu influenţa ancheta criminalistică.

Amintim că un poliţist de la Brigada Rutieră a decedat după ce a căzut de pe motocicletă într-o groapă aflată pe şosea în plin centrul Capitalei, pe strada Ştirbei Vodă. Poliţistul a fost avansat în grad post mortem de Gabriel Oprea considerând că acesta a murit în misiune.

Însă care era misiunea? Presa a citat surse care susţin că Oprea se ducea spre MAI după ce a fost la un restaurant din Cotroceni şi l-au acuzat pe general că nu este prima dată când a folosit poliţia în scopuri personale beneficiind de coloană oficială în contextul în care, potrivit legii, poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar "în situaţii deosebite".

Pentru a afla mai multe despre controversele din jurul morţii tânărului poliţist Bogdan Gigină, vă recomandăm să citiţi articolul Colegii poliţistului care şi-a pierdut viaţa escortându-l pe Oprea, arată cu degetul spre vicepremier

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne