CCR va soluţiona pe 6 mai sesizarea PNL în cazul Şova

Augustin Zegrean
Augustin Zegrean (Epoch Times România)

Curtea Constituţională a României a decis ca va soluţiona pe 6 mai contestaţia depusă de liberali privind hotărârea Senatului în cazul Şova, potrivit B1 TV.

Liberalii au sesizat joi CCR cu privire la hotărârea adoptată de Biroul Permanent al Senatului prin care se constată rezultatul votului din 25 martie în cazul Şova.

Miercuri seară, după o serie de tergiversări şi manevre juridice realizate de Călin Popescu Tăriceanu şi colegii săi din Biroul Permanent al Senatului, controversatul document a fost publicat în Monitorul Oficial, aşa cum ceruse CCR încă din data de 8 aprilie.

Din sesizarea liberalilor reiese că Senatul nu şi-a asumat de fapt decizia prin care încuviinţează sau nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD, Dan Şova, acuzat de corupţie şi falsificare de probe.

Pentru a afla mai multe despre motivele pentru care liberalii consideră că hotărârea adoptată de Senat "sfidează" practic legile şi în primul rând Constituţia, intraţi aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne