Ce mai vrea să facă Firea cu banii bucureştenilor: Alte 10 milioane la catedrală. Se taie însă de la spitale, RADET şi transport în comun

Investiţiile în modernizarea şi reabilitarea sistemului de termoficare se reduc. La fel şi cele pentru Administraţia Spitalelor. Se taie şi de la Protecţia Mediului. În schimb, se suplimentează cheltuielile pentru Cultură, recreere şi religie.
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Catedrala Mântuirii Neamului ar urma să primească încă 10 milioane de lei de la Primăria condusă de Gabriela Firea, potrivit proiectului de rectificare bugetară aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 22 noiembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Cu aceste 10 milioane, sumele alocate în acest an de către Municipalitate construirii lăcaşului de cult vor însuma 35 de milioane de lei, relatează Agerpres.

Cele 10 milioane fac parte dintr-un total de 15,3 milioane de lei, destinate susţinerii lucrărilor pentru diferite lăcaşuri de cult din Capitală.

Pe de altă parte, potrivit proiectului de rectificare bugetară, de la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională se vor tăia 8,8 milioane lei, dintre care 2,1 milioane de la Poliţie locală şi 6,6 milioane de la Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor (se elimină achiziţionarea achiziţionarea a 15 costume de protecţie pompier tip Nomex şi a 16 echipamente individuale alpinişti-salvatori).

Se suplimentează însă cheltuielile pentru Cultură, recreere şi religie cu 33 de milioane de lei. Totodată, va creşte cu 45 de milioane de lei (de la 26,7 milioane lei) şi bugetul prevăzut pentru achiziţii de imobile monumente istorice, urmare a exercitării dreptului de preemţiune al municipiului Bucureşti.

Pentru capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică este prevăzută o creştere de 22,4 milioane lei, însă la Protecţia mediului se doreşte o diminuare cu 28,6 milioane de lei a bugetului, 27,5 milioane de lei urmând să fie tăiate de la Canalizarea şi tratarea apelor reziduale.

Proiectul de rectificare mai prevede suplimentarea subvenţiilor pentru energia termică cu 87,7 milioane lei. Primăria condusă de Firea va tăia însă 4,1 milioane lei de la diverse lucrări de modernizare şi reabilitare a sistemului de termoficare. Mai mult, bugetul RADET urmează să fie redus cu 7,8 milioane lei, iar cel al Societăţii de Transport Bucureşti cu 24,5 milioane lei.

Subvenţiile pentru transportul în comun ar urma să crească cu 12 milioane de lei dar se taie 3,9 milioane lei de la Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (dintre care 3 milioane de lei de la Programe pentru tineret). Se va reduce cu 5 milioane de lei şi bugetul Centrului pentru Seniori, dintre care 4,5 milioane de la Bunuri şi servicii.

Şi bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti se va reduce, cu 19 milioane lei, din care 13 milioane de lei de la Ajutoare sociale în numerar.

De la Administraţia Străzilor Bucureşti se vor tăia 9,7 milioane lei, de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale 6,2 milioane lei, iar de la Centrul de Protecţie a Plantelor, 1,1 milioane lei. Conform unui centralizator, banii pentru spitale urmează să fie diminuaţi cu un total de 26 de milioane lei: dintre care 3,6 milioane de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, 6,3 milioane de la Spitalul de chirurgie oro-maxilo facială, 2,4 milioane lei de la Spitalul „Carol Davila”, 3,9 milioane lei de la Spitalul Foişor, 2,3 milioane lei de la Spitalul „Victor Gomoiu”, 6,2 milioane lei de la Spitalul „Victor Babeş” şi 4,5 milioane lei de la Centrul de evaluare şi tratament al toxicodependenţelor pentru tineri.

Totodată, se va reduce cu 5,9 milioane lei şi bugetul pentru Palatele Brâncoveneşti, dintre care 2,1 milioane lei de la Amenajare restaurare Ansamblu istoric Mogoşoaia. Pe de altă parte, se va acorda un plus de 4 milioane de lei pentru CREART şi se va diminua cu 1,9 milioane lei bugetul ARCUB (1,7 milioane de la bunuri şi servicii). De asemenea, vor fi diminuate cu 2,1 milioane lei sumele destinate Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control (dintre care 1,3 milioane lei de la achiziţia a 11 vehicule cu propulsie alternativă). Bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor va fi redus cu 1 milion de lei.

Se prevede însă un buget de 27,3 milioane lei pentru Direcţia Generală de Administrare Bucureşti.

Later edit: Nemulţumiţi de informaţiile apăurte în presă, reprezentanţii Primăriei Capitalei transmit că informaţiile potrivit cărora se vor tăia bani de la spitale şi se vor da la biserici sunte false, tendenţioase şi menite să denigreze instituţia şi pe Gabriela Firea.

Redăm comunicatul PMB:

"Primaria Capitalei infirma datele care circula in spatiul public, conform carora in proiectul de rectificare bugetara care va fi supus aprobarii Consiliului General al Municipiului Bucuresti in sedinta de joi, 22 noiembrie, "s-ar taia bani de la spitale si s-ar da la biserici". Solicitam, totodata, celor care au publicat astfel de informatii eronate, sa preia precizarile de mai jos, pentru ca publicul sa aiba acces la pozitia oficiala a PMB:

Articolele publicate pe acest subiect au fost scrise fara o minima documentare, iar informatiile prezentate sunt incorecte, tendentioase, lipsite de fundament si au ca unic scop inducerea in eroare a opiniei publice si denigrarea activitatii Primariei Capitalei si a Primarului General.

Primarul General, Gabriela Firea: "Asa cum se intampla de fiecare data cand pe ordinea de zi a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti se afla proiecte de rectificare bugetara, apar in spatiul public informatii false referitoare la alocarile bugetare ale Primariei Municipiului Bucuresti.

Primaria Municipiului Bucuresti nu taie niciun leu din bugetul record de 111 milioane de euro alocat anul acesta pentru domeniul sanatatii, in favoarea altor domenii de investitii!

In realitate, atat ASSMB, cat si AMPT isi redistribuie sumele alocate in cadrul bugetelor proprii, adica le transfera catre alte capitole bugetare. Astfel, sumele care nu pot fi cheltuite pana la sfarsitul acestui an vor fi utilizate pentru alte investiti urgente.

Avand in vedere ca autorii articolelor nu au solicitat clarificari din partea Primariei Capitalei, pentru a intelege cu adevarat rectificarea bugetara, se dovedeste faptul ca scopul acestor materiale de presa nu este acela de a informa opinia publica, ci de a crea reactii negative".

Concret, dupa aprobarea proiectului de rectificare bugetara, Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic va redistribui din cadrul bugetului propriu suma de 15 milioane de lei, intrucat aceasta era destinata anumitor investitii care nu mai pot fi finalizate pana la sfarsitul anului 2018. Prin urmare, potrivit rectificarii bugetare, va fi alocata suma de 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului si suma de 5 milioane de lei pentru finantarea lucrarilor la alte lacasuri de cult.

Reamintim faptul ca sprijinul financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute in Romania se acorda in conformitate cu prevederile HG nr 1470/2002 - privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult si se acorda prin hotarare de consiliu general al municipiului Bucuresti.

In ceea ce priveste Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale, nu a fost taiat bugetul alocat de Primaria Capitalei pentru spitale, ci au fost rectificate sumele provenind din finantarea acordata prin Casa de Asigurari Sociale de Sanatate, intrucat anumite achizitii de materiale consumabile nu s-au realizat, avand in vedere faptul ca spitalele administrate de PMB detin stocuri suficiente pentru astfel de produse, astfel incat suplimentarea acestora nu a mai fost necesara. Astfel, aceste sume nu se pierd, ci se reporteaza pentru anul viitor, potrivit legii. De asemenea, pentru anumite investitii ce se vor finaliza anul urmator, sumele alocate au fost redistribuite, astfel incat acestea sa nu se piarda.