Ce mesaje au transmis Iohannis şi Ponta de Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Victor Ponta şi Klaus Iohannis
Victor Ponta şi Klaus Iohannis (Ioana Florea Nuţ)

Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Victor Ponta, au transmis, duminică, un mesaj opiniei publice, pe contul lor de Facebook, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei - 3 mai.

"O presă liberă contribuie la consolidarea democraţiei şi la dezvoltarea unei societăţi prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass-media este esenţial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertăţii Presei ne readuce aminte cât de importantă este libertatea de exprimare", a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

La rândul său, premierul Victor Ponta, cunoscut pentru unele ieşiri dure împotriva jurnaliştilor care îl critică, le-a urat "colegilor din presă" mult succes în munca lor.

"Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, le urez tuturor colegilor din presă, inclusiv celor care mă critică indiferent ce fac, mult succes în munca lor!. Avem împreună datoria să ajutăm la ridicarea societăţii româneşti, inclusiv prin calitatea dezbaterii publice, şi puteţi conta pe mine în construirea unei agende publice constructive, cu respect pentru argumente şi cetăţeni", scrie Victor Ponta.

În opinia premierului, articolul 30 din Constituţia României privind libertatea de exprimare este, poate, cea mai puternică lectură pe care o putem parcurge cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.