Ce şanse are moţiunea de cenzură a liberalilor? Alina Gorghiu aruncă mingea în terenul adversarilor

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Florin Chirila/Epoch Times)

Dacă va trece sau nu moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Ponta nu depinde doar de PNL, ci şi de liderii coaliţiei de la putere, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

"Ne lipseşte un număr consistent de voturi dacă vorbim doar de opoziţie. Evident că avem nevoie de voturi şi din partea parlamentarilor care susţin Guvernul Ponta. În realitate să ştiţi că, dacă noi pierdem la vot la moţiunea de cenzură şi această moţiune de cenzură nu trece, nu pierde PNL, pierde societatea din România care în acest moment este văzută ca oaia neagră a Europei având un prim-ministru inculpat, un prim-ministru al cărui prim termen de judecată în dosarul legat de faptele de corupţie este luni.

Vă daţi seama cam cum vor suna titlurile ziarelor şi televiziunilor străine luni în momentul în care prim-ministrul va fi iar pe treptele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-şi rezolve problema şi, din păcate, refuză să şi-o rezolve ca persoană privată, insistă, se încăpăţânează să-şi rezolve problema din calitate de prim ministru", a declarat Alina Gorghiu, citată de Mediafax.

Întrebată de ce nu i se acordă prezumţia de nevinovăţie lui Victor Ponta, şefa PNL a replicat că aici nu este vorba de prezumţia de nevinovăţie, ci de credibilitatea premierului.

"Nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie. Eu nu am spus o secundă că Victor Ponta este vinovat. Spun doar că în funcţia de prim-ministru este nevoie de o persoană a cărei credibilitate să nu fie ştirbită, a cărei imagine să fie plus valoare pentru statul român (…) Nu mai există niciun premier în situaţia lui Victor Ponta în Europa", a afirmat Alina Gorghiu.

Şefa PNL a subliniat că nu vrea să facă pronosticuri în privinţa moţiunii de cenzură, pentru că reuşita ei nu depinde doar de liberali, ci şi de liderii coaliţiei de guvernare.

"Ceea ce a ţinut de noi am făcut, acum mingea este în terenul domnului Oprea, în terenul domnului Tăriceanu, în terenul domnului Dragnea. Dacă dânşii au înţelepciunea să pună România peste interesele personale ale lui Victor Ponta şi peste interesele PSD de a rămâne la guvernare cu orice preţ, cu orice risc de decredibilizare a ţării noastre, atunci vom avea o şansă de succes pentru români, nu pentru noi. Dar vom vedea", a adăugat Alina Gorghiu.

Săptămâna viitoare vor începe discuţiile cu liderii politici pentru susţinerea moţiunii de cenzură. "Nu negociem însă funcţii, funcţiile vor fi discutate doar în cazul în care această moţiune va fi un succes."

"Pentru noi prioritar acum este să trimitem acasă o soluţie toxică pentru statul român. După vom avea şi discuţii în mod concret legate de guvern. (...) Nu s-a pus nici măcar o secundă problema să accepte PNL un guvern de uniune naţională şi credeţi-mă că dacă PSD a fost prost la guvernare singur sau în formulă cu UNPR şi alţii, nu va deveni mai bun dacă îl ataşăm Partidului Naţional Liberal. Nu, formula pe care ne-o dorim este categoric fără PSD", a explicat Alina Gorghiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.