Cehia demontează o reţea de hackeri ruşi care spionau cibernetic

(Captură Foto)

Şeful contraspionajului ceh a declarat săptămâna aceasta că agenţiile de intelligence ale ţării sale au demontat anul trecut un grup de spioni ruşi care plănuia atacuri cibernetice împotriva statului, membru al Uniunii Europene.

Serviciul de contrainformaţii BIS a declarat anul trecut că serviciile de informaţii ruse s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice care au vizat Ministerul ceh de Externe.

BIS a avertizat că Rusia a continuat să folosească ofiţeri de informaţii nedeclaraţi care acţionează sub acoperire diplomatică ca parte a unei strategii generale de război hibrid împotriva statelor membre ale UE şi NATO.

Contraspionajul ceh şi unitatea sa care se ocupă de crima organizată au cooperat pentru „paralizarea completă” a reţelei de hackeri ruşi în 2018, a afirmat şeful BIS, Michal Koudelka, citat de Assciated Press.

Autorităţile cehe au acuzat grupurile de atacatori cibernetici asociate Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia şi agenţia de informaţii a armatei ruse - GRU - de organizarea de campanii de spionaj electronic.

Ambasada Rusiei de la Praga a respins afirmaţiile lui Koudelka, spunând: „Speculaţiile presei cehe despre o „reţea de spionaj rusă” ce are contacte cu ambasada Rusiei nu au nicio legătură cu realitatea”.