Cei 10 români arestaţi în Qatar au fost eliberaţi

Muncitori în construcţii
Muncitori în construcţii (Fayez Nureldine / AFP / Getty Images)

Cei 10 muncitori români arestaţi vineri în Qatar în contextul unui conflict de muncă izbucnit în urma neachitării salariilor de către angajator au fost eliberaţi duminică dimineaţa, fiind asistaţi în acest sens de către ambasadorul României, potrivit unui comunicat de presă remis de deputatul Ovidiu Raeţchi.

Conform sursei citate, situaţia acestora este în continuare dificilă, angajatorul solicitând reluarea lucrului - ceea ce lucrătorii români refuză după ameninţările la care au fost supuşi şi după două nopţi de arest abuziv. Având în vedere faptul că o nouă arestare poate fi solicitată oricând, cetăţenii români se află în acest moment în Ambasada României, solicitând protecţie.

Conform informaţiilor oferite de lucrători, angajatorul, Mohamed Atwa, nu se află la primul conflict de muncă cu muncitori pe care îi aduce din România.

Va fi solicitată o anchetă în acest sens, pentru a elucida legalitatea contractelor utilizate de angajator, se mai precizează în comunicatul remis Epoch Times.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.