Centru de dializă privat, focar de infecţie cu Covid-19. Din 20 de probe, 9 au ieşit pozitive. În aşteptare alte 20 de probe

.
. (Andreas Rentz / Getty Images)

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a demarat o anchetă epidemiologică la un centru de dializă privat. Demersul a fost făcut după ce, marţi după amiază, la unul din punctele de lucru au fost confirmate pozitiv la COVID 19 un număr de 9 persoane. În punctul de lucru au fost prelevate un număr de 40 de probe.

9 dintre cele 20 de probe pentru care au fost primite rezultatele, au fost confirmate pozitiv, urmând ca restul până la 40 de probe să fie lucrate în centrele acreditate în perioada următoare, se arată într-un comunicat de presă remis Epoch Times România.

Totodată, DSPM Bucureşti a verificat modul de funcţionare şi acreditare al celor 6 puncte de lucru ale centrului, iar în urma controlului, Centrului de dializă - spitalizare de zi i-a fost suspendată activitatea până la remedierea deficienţelor constatate.

„Astfel, s-a constatat că unitatea nu respectă structura funcţională autorizată referitoare la numărul de paturi. Nu au fost instituite măsuri pentru limitarea/prevenirea infectării cu COVID 19:

– nu este asigurată o distanţă minimă corespunzătoare în spaţiul de aşteptare/recepţie pentru pacienţi;

– personalul nu poartă echipament complet;

– nu se respectă procedurile şi protocoalele de lucru privind curăţenia şi dezinfecţia;

– triajul pacienţilor se face în recepţie/aşteptare;

– nu a fost efectuată dezinfecţia terminală după ce s-a ştiut de primul pacient confirmat”, precizează sursa citată.

Unitatea a fost amendată de inspectorii sanitari cu 30000 lei pentru neinstiturea măsurilor Art 30 b, H.G.857/ 2011.