Cercetător din Hong Kong: Virusul Wuhan ar putea îmbolnăvi până la 150 de mii de persoane zilnic în regiunea Chongqing

Criză cauzată de virusul Wuhan în China
Criză cauzată de virusul Wuhan în China (Hector Retamal/AFP via Getty Images)

Un cunoscut om de ştiinţă din Hong Kong a avertizat că virusul Wuhan, care se răspândeşte rapid în China, ar putea infecta până la 150.000 de oameni pe zi în municipalitatea Chongqing în următoarele luni.

Potrivit Dr. Gabriel Leung, profesor de sănătate publică la Universitatea din Hong Kong, boala ar putea începe să infecteze 150.000 de oameni pe zi până în lunile aprilie sau mai ale acestui an şi ar putea avea efecte dezastruoase asupra celui mai mare conglomerat urban - care numără aproximativ 30 de milioane de oameni.

Punctul de vedere al Dr Leung pare să coincidă cu cel al unui epidemiolog din Marea Britanie care este de părere că până pe 4 februarie virusul ar putea infecta 250 de mii de persoane.

În timpul unei conferinţe de presă ţinută luni, Leung a estimat că aproape 26.000 de persoane au fost infectate în China, cifra fiind mult mai mare decât numărul oficial al cazurilor de coronavirus înregistrate în China.

Leung, a cărui conferinţă a fost transmisă de publicaţia South China Morning Post, a remarcat, de asemenea, că numărul cazurilor ar putea fi de până la 44.000 dacă sunt contabilizaţi şi cei care sunt infectaţi de virus, dar sunt încă în stadiul de incubare. Numărul actual al deceselor este de cel puţin 107 persoane, iar aproximativ 30.000 sunt sub observaţie medicală, a raportat Asia Times.

Leung a avertizat că epidemia va continua să crească masiv în jurul lunii aprilie sau mai, afectând multe oraşe metropolitane mari, inclusiv Beijing, Shanghai, Shenzhen şi Guangzhou.

Leung prezice, de asemenea, că epidemia nu va începe să scadă până în iunie sau iulie, adăugând că actualul „control” al regimului comunist chinez împotriva virusului ar putea să nu fie suficient.

Beijingul ar trebui să ia măsuri suplimentare, cum ar fi campanii de igienă publică pe scară largă, reducerea numărului persoanlor care călătoresc între oraşe şi anularea cursurilor şcolare şi a activităţilor publice, a explicat Leung.

Regimul chinez a ordonat recent tuturor celor care s-au aflat în provincia Hubei, unde a apărut focarul de coronavirus Wuhan, să nu intre în Hong Kong. Potrivit lui Leung, guvernul chinez ar trebui să extindă interdicţia la mai multe oraşe mari.

Luni, oficialii din oraşul chinez Tangshan din provincia Hebei au anunţat suspendarea tuturor mijloacelor de transport public pentru a preveni răspândirea coronavirusului în oraş, a informat Reuters, citând o declaraţie oficială. Serviciile de autobuz între Beijing şi Hebei au fost, de asemenea, suspendate, potrivit Reuters.

Virusul Wuhan, cunoscut oficial sub numele de 2019-ncov este din familia coronavirusurilor - la fel ca virusul care provoacă sindromul respirator acut brusc (SARS) - şi a început să se răspândească în Wuhan începând din luna noiembrie, potrivit unor anchete ale Epoch Times.

Cazuri de coronavirus au fost înregistrate şi în Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Vietnam, Cambodgia, Singapore, Malaezia, Tailanda, Nepal, Australia, Franţa, Germania, Canada şi Statele Unite.