Cetăţenii R. Moldova vor putea călători în Turcia şi cu buletinele de identitate

(photos.com)

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) informează că, din 19 februarie, cetăţenii Republicii Moldova pot călători în Turcia şi cu buletinele de identitate.

Astfel, conform unui Acord interguvernamental cu Turcia, posesorii buletinelor de identitate valabile sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul Republicii Turcia până la 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere.

Ministerul atrage atenţia că cetăţenii Republicii Moldova, care vor călători către state terţe, utilizând teritoriul Turciei ca ţară de tranzit, urmează să se informeze asupra regimului de călătorie aplicabil cetăţenilor moldoveni pentru ţara de destinaţie finală şi să posede documentele necesare pentru trecerea controlului la frontieră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe