China avertizează că nu va permite încălcarea apelor sale teritoriale

Răspunzând la planurile Washingtonului de a trimite nave militare lângă insulele artificiale chineze din Arhipelagul Spratly, China a atenţionat SUA să nu îi încalce apele teritoriale.
Imagini cu activităţile chineze în Reciful Mischief din Insulele Spratly, la începutul anului 2015.
Imagini cu activităţile chineze în Reciful Mischief din Insulele Spratly, la începutul anului 2015. (Screenshot via Asia Maritime Transparency Initiative)

China a anunţat vineri că nu va permite încălcarea apelor sale teritoriale în numele libertăţii de navigaţie, în condiţiile în care SUA a declarat că ia în considerare trimiterea de nave de luptă în imediata apropiere a insulelor artificiale chineze din Marea Chinei de Sud, conform Business Insider.

Un oficial american al Apărării a declarat Agenţiei de ştiri Reuters că, în următoarele două săptămâni, SUA ia în considerare trimiterea de nave în interiorul unei zone de 22 de km - delimitată în jurul insulelor artificiale chineze din Arhipelagul Spratly - pe care Beijingul a revendicat-o drept teritoriu chinez.

China revendică cea mai mare partea a Mării Chinei de Sud, deşi Washingtonul a semnalat că nu recunoaşte pretenţiile teritoriale ale Beijingului şi că Marina americană va continua să opereze în orice loc permis de legea internaţională.

“Nu vom permite niciodată vreunei ţări să încalce apele teritoriale şi spaţiul aerian chinez din Insulele Spratly în numele protejării libertăţii de navigaţie şi zbor [deasupra regiunii]”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe.

“Cerem părţilor implicate să nu ia măsuri provocatoare şi să adopte o poziţie cu adevărat responsabilă în privinţa păcii şi stabilităţii regionale”, a adăugat Hua, răspunzând la o întrebare privind posibilele patrule ale SUA în regiune.

SUA şi aliaţii săi din Asia, inclusiv Japonia, au cerut Beijingului să suspende activităţile de construire de insule artificiale – această chestiune fiind un factor central al relaţiilor tot mai tensionate dintre Statele Unite şi China.

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa nu are nicio intenţie să militarizeze insulele, dar analiştii din Washington şi oficialii americani susţin că Beijingul a început deja să amplaseze instalaţii militare acolo.

Amiralul Harry Harris, comandantul forţelor americane din Pacific, a declarat că dezvoltarea insulelor artificiale chineze, inclusiv construirea unor piste pentru uz militar, este o sursă de mare îngrijorare şi ameninţare pentru întreaga regiune.

În luna mai, Marina chineză a emis opt avertismente echipajului avionului de supraveghere american P8-A Poseidon în timp ce acesta zbura în apropierea insulelor artificiale chineze, conform unei echipe CNN care se afla în acele momente la bordul avionului american.

În cadrul depoziţiei sale în faţa Congresului, în 17 septembrie, Harris a declarat că SUA ar trebui să conteste pretenţiile teritoriale chineze în Marea Chinei de Sud prin desfăşurarea unor patrule în imediata apropiere a insulelor artificiale şi chiar în interiorul zonei de 22 de km revendicate de Beijing în jurul insulelor.

Marea Chinei de Sud este un canal navigabil strategic folosit pentru transportul de mărfuri, care se ridică la o valoare totală de 5 trilioane de dolari anual, inclusiv 1,2 trilioane de dolari obţinuţi de SUA din comerţ.

China revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, unde sunt localizate insulele Spratly. În acelaşi timp, Filipine, Vietnam, Malaezia, Brunei şi Taiwan revendică la rândul lor anumite părţi din această zonă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe