China: Companii hi-tech concediază mii de angajaţi pe fondul măsurilor de austeritate

Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican
Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)

Mii de angajaţi în sectorul hi-tech din China au rămas fără loc de muncă pe neaşteptate, iar cei care au rămas descoperă că beneficii precum gustări gratuite, abonamente la sala de forţă, călătorii gratuite, bonusurile de Anul Nou au dispărut, ca urmare a măsurilor de austeritate recente ce vizează centrul hi-tech al Chinei, din Shenzhen până în Hanzghou, potrivit Zero Hedge.

Calculele sunt simple. După cum a relatat Financial Times, în condiţiile încetinirii creşterii economice chineze şi a diminuării fluxurilor de capital străin, start-up-urile îşi reduc costurile. “Pentru un start-up pe Internet ai nevoie de oameni, capital şi clienţi. Şi se poate vedea o erodare a tuturor acestor categorii”, a declarat un investitor chinez dezamăgit în domeniul hi-tech.

Indiferent dacă acest lucru are sau nu legătură cu războiul comercial sino-american, este evident faptul că aceste probleme ale Chinei au început în cea de-a doua jumătate a anului trecut, când capitalul a început să se diminueze, rezultând în evaluări negative ale unor companii hi-tech care prosperau anterior. Nici consumatorii locali nu ajută, aceştia devenind mai cumpătaţi, lucru care poate fi văzut în vânzările mai reduse din domeniul auto, determinând companiile să îşi reconsidere bugetele pentru publicitate. Însă muncitorii sunt cei care suportă povara acestor reduceri.

Tao Jiali – o victimă recentă a ceea ce NetEase, companie specializată printre altele în servicii online şi jocuri online, a descris a fi “optimizare structurală” – a caracterizat starea de spirit: “Toţi sunt agitaţi”, a afirmat ea.

Cea mai recentă lovitură a avut loc vinerea trecută, când potrivit unor rapoarte, Dianrong, o companie de credite P2P cu sediul în Shanghai, va concedia 2.000 de angajaţi.

Pentru a înţelege neliniştea angajaţilor şi, în unele cazuri, disperarea lor, Zhaoping.com – un site de recrutare online a forţei de muncă care are 180 milioane de utilizatori înregistraţi – a declarat că un număr record de CV-uri sunt depuse pe site. “Schimbările în mediul pieţei au dus la dezvoltarea industriei Internetului înapoi la o stare raţională”, a afirmat Li Qiang, vicepreşedinte executiv. El a citat alte două probleme: după ani de creştere, numărul utilizatorilor de Internet a ajuns la un plafon, amplificând competiţia şi afectând profitul. Şi, de asemenea, reglementările limitate afectează totul, de la jocurile de noroc şi comerţ online până la reţelele de socializare.

Un alt fost gigant hi-tech chinez care avea rezultate bune este JD.com, ale cărui probleme recente au fost amplificate de chestiuni interne – fondatorul şi directorul general, Richard Liu, a fost arestat în SUA în 2018 pentru suspiciunea de viol, deşi nu au fost anunţate acuzaţii împotriva sa. Chiar şi aşa, compania este concentrată pe maximizarea profiturilor şi face reduceri în cadrul managementului de mijloc, plănuind să concedieze aproximativ 10% dintre angajaţii aflaţi la nivelul de vicepreşedinte sau chiar mai sus.

Totuşi, în timp ce ambele companii promit să angajeze suficiente persoane pentru a acoperi golul lăsat de cei concediaţi, o schimbare mai ameninţătoare are loc în cadrul industriei: bugetele de publicitate – sursa de bază a majorităţii companiilor hi-tech din China şi restul lumii – vor creşte cu doar 17% în acest an, cu puţin peste jumătate din rata de creştere lor ultimii doi ani, potrivit estimărilor grupului financiar Jefferies.

Chiar şi acest procent, relatează Financial Times, ar putea fi prea optimist. Oficialii din domeniu indică un “mare pas înapoi” în bugetele reale pentru promovare şi publicate, comparativ cu estimările stabilite la începutul anului trecut. Acest lucru, au precizat unii analişti, va afecta companii precum ByteDance, aflată într-un moment de creştere rapidă, care a redus suma de bani oferită în mod tradiţional angajaţilor săi cu ocazia Anului Nou Chinezesc.

Apoi, în maniera tipic chineză, directorul general al ByteDance a trimis un mesaj în care a cerut personalului să nu mai fie dezamăgit, susţinând că bonusurile mai mici sunt cauzate de “mediul extern, competiţia din cadrul industriei şi propriile noastre erori şi deficienţe în management, a deciziilor luate şi implementării lor”.

Pe când ByteDance – creatorul celui mai popular agregator de ştiri din China, Jinri Toutiao, al serviciului de partajare video Tik Tok (Douyin fiind varianta chineză) şi a unei „flote” de alte aplicaţii de divertisment – a ajuns la o valoare de 75 miliarde de dolari în interval de şapte ani şi a facut angajări în întreaga lume, în prezent, problemele grupului sugerează că acestea încep să aibă efecte din ce în ce mai puternice. Ca şi alte companii similare, ByteDance s-a confruntat cu agenţiile de reglementare ale statului cu privire la conţinut, atât în China cât şi în SUA, iar dependenţa sa de anunţuri publicitare (ad-uri) o face să fie vulnerabilă într-o economie mai slabă, mai notează Financial Times.