China condamnă şase foşti oficiali de rang înalt într-o singură zi

La 31 mai, instanţele judecătoreşti din China au condamnat şase oficiali chinezi de rang înalt vinovaţi de corupţie.
Chang Xiaobing, fost şef al China Telecom şi China Unicom, august 2013.
Chang Xiaobing, fost şef al China Telecom şi China Unicom, august 2013. (Dale de la Rey/AFP/Getty Images)

Toţi cei şase oficiali sunt fie asociaţi, fie fac parte din banda din Shanghai, grupul obscur de putere coagulat în jurul fostului şef al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin.

Trei dintre oficiali - fostul şef al biroului de statistică Wang Baoan, fostul şef al oraşului Luoyang, Chen Xuefeng, şi fostul primar al oraşului Ningbo, Lu Ziyue, ar fi acceptat mită în valoare de sute de milioane de yuani şi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Ceilalţi trei - fostul preşedinte al companiei China Telecom, Chang Xiaobing, fostul vice-guvernator al oraşului Sichuan, Li Chengyun, şi fostul preşedinte al grupului Wuhan Iron and Steel - unul dintre cei mai mari producători fier din China, Deng Qilin, au fost condamnaţi la 6, 10 şi respectiv 15 ani pentru primire de mită în valoare de milioane - zeci de milioane de yuani.

Evident, campania anti-corupţie pornită de liderul chinez Xi Jinping în 2013, nu este despre stârpirea corupţiei. Ca de alftel în orice Partid Comunist, corupţia este un mod de viaţă, sângele care asigură existenţa şi perpetuarea puterii Partidului.

Cruciada începută de Xi Jinping este o reacţie firească, pornită din instincul de supravieţuire al preşedintelui chienz, care, după ce a obţinut puterea, s-a văzut ţinta unor lovituri de stat din partea unei mafii a comuniştilor chinezi, condusă de un fost preşedinte chinez, Jiang Zemin.

Chang Xiaobing este probabil cel mai proeminent dintre cei şase. El a condus companiile China Telecom şi China Unicom, două dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de stat din China. Despre China Unicom se consideră că este de mult timp în mâinile lui Jiang Mianheng, cel mai mare fiu al lui Jiang Zemin.

Chang este cunoscut ca apropiat al confidenţilor lui Jiang, şi se crede că este un prim ajutor pentru Jiang Mianheng. Când Chang a fost investigat în 2015, mai multe site-uri de ştiri chineze au raportat vânzarea de către Chang a unei clădiri de birouri de stat de 1,2 miliarde de yuani (aproximativ 176 de milioane de dolari) vicepreşedintelui armatei chineze, generalul Guo Boxiong, pentru o treime din valoarea sa de piaţă. Protectorul politic al lui Guo este acelaşi Jiang Zemin: astfel că averea rămânea în famiglie.

Curtea Populară Intermediară Baoding din provincia nordică Hebei, care l-a condamnat pe Chang, i-a redus pedeapsa după ce acesta a dezvăluit autorităţilor crimele altora, potrivit presei de stat. Chang a fost amendat cu 500.000 de yuani (73.000 USD) şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

Deşi nu s-a menţionat în rapoartele de stat, unii dintre oficialii care au fost condamnaţi pe 31 mai au fost de asemenea implicaţi în campania de persecuţie a lui Jiang Zemin împotriva disciplinei spirituale chineze tradiţionale Falun Gong.

Chen Xuefeng, fostul secretar de partid al oraşului Luoyang din provincia Henan, este un exemplu notabil al unui oficial care pare să fi fost recompensat pentru aderarea la politica de persecuţie a lui Jiang.

Chen este asociat de mult timp al lui Li Changchun. Li, un aliat de top al lui Jiang Zemin, a fost membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, şi fostul şef de partid al provinciei Henan.

Chen, care a deţinut poziţii de conducere în companiile energetice locale de stat, a devenit vice-guvernator al oraşului Henan în ianuarie 2011. Doi ani mai târziu el a fost promovat la conducerea oraşului Luoyang.

Severitatea persecuţiei împotriva Falun Gong din oraşul Luoyang pare să coincidă cu mandatul lui Chen de la mijlocul anului 2013 până în 2016, potrivit site-ului Minghui.org, un centru de informare cu date de primă mână despre persecuţia Falun Gong.

Chen a fost cercetat pentru corupţie în ianuarie 2016. La 31 mai 2017, Curtea Populară Intermediară a oraşului Jingzhou, din centrul Chinei, l-a declarat pe Chen vinovat de luare de mită care depăşeşte 125 milioane de yuani (aproximativ 18 milioane USD) între anii 2000 - 2015, cauzând pierderi naţionale în valoare de 224 milioane de yuani datorită politicii lui de "eliminare arbitrară a activelor statului". Instanţa de judecată l-a condamnat pe Chen la închisoare pe viaţă.