China plănuieşte să construiască baze în mai multe ţări, după cea din Djibouti

După ce a început construcţia unui centru logistic militar în Djibouti, unde există o unitate militară americană, China a anunţat că doreşte să construiască baze militare şi în alte ţări.
Ministrul chinez de externe Wang Yi.
Ministrul chinez de externe Wang Yi. (Captură Foto)

China susţine că plănuieşte să construiască “unităţi globale de sprijin” în mai multe ţări, după ce a început să construiască un centru de logistică în ţara africană Djibouti.

Ministrul chinez de Externe Wang Yi a făcut anunţul marţi, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată în contextul unei întâlniri parlamentare anuale.

“Dorim, în concordanţă cu necesităţile obiective, să răspundem dorinţelor naţiunilor gazdă şi în regiunile în care sunt concentrate interesele Chinei şi dorim să construim unele facilităţi şi capabilităţi de sprijin”, a declarat acesta.

Luna trecută, Ministerul chinez al Apărării a susţinut că Beijingul a început construcţia unei baze în Djibouti, o ţară africană ce urmăreşte să devină un nod important în transportul maritim.

Djibouti, care este localizat la intrarea sudică a Mării Roşii pe ruta către Canalul Suez, găzduieşte de asemenea baze militare americane şi franceze.

În remarcile sale de marţi, Wang a descris Marea Chinei de Sud ca unul dintre cele mai sigure şi mai libere canale de transport maritim din lume, susţinând că Beijingul a fost primul care “a explorat, denumit, dezvoltat şi administrat” insulele din regiune.

Marea Chinei de Sud a devenit o sursă de tensiune între China, SUA şi unele state din regiune ce urmăresc să monitorizeze rutele comerciale şi depozitele de minerale existente acolo.

Ministrul chinez de Externe a acuzat, de asemenea, Japonia că urmăreşte în mod constant să creeze tensiuni în regiune.

Relaţiile dintre China şi Japonia s-au deteriorat în ultimii ani datorită unei dispute teritoriale legate de un grup de insule nelocuite, dar în acelaşi timp strategice, situate în Marea Chinei de Est.

Tensiunile s-au amplificat după ce Tokyo a naţionalizat în 2012 o parte din insulele bogate în resurse.

China şi-a extins prezenţa şi capacitatea de a răspunde la ceea ce susţine că sunt ameninţări tot mai mari împotriva intereselor sale în regiune.

În plus, China îşi restructurează armata prin investiţii masive în submarine şi portavioane, în condiţiile în care Marina ţării devine tot mai determinată în disputele sale teritoriale din Mările Chinei de Est şi Sud.