China: Scandalul caselor construite pe terenuri contaminate

.
. (Photos.com)

Un reportaj realizat de doi reporteri chinezi, Geo Shengke şi Wang Kaipentru pentru ziarul The Guardian şi premiat cu premiul presei "China Environmental Press Award 2013", a scos la lumină scandalul zecilor de case construite pe terenuri contaminate din oraşul Guanzhuang, case care fac parte din proiectul KangQuan New City, informează luni agenţia TMNews.

Conform unui studiu raportat de site-ul GreenMe, în timpul celei de-a doua faze a lucrărilor a fost săpată o groapă cu o adâncime de 20 de metri. Din pământul extras ieşea o duhoare grea, potrivit jurnaliştilor. La momentul scrierii acestui raport, se pare că doar puţini au fost conştienţi de secretele ascunse aici.

Anterior, o parte a terenului în cauză a aparţinut unei fabrici deţinută de Ministerul Căilor Ferate, în care au fost produse suporturi anti-coroziune, fabrică ce s-a aflat în activitate timp de peste 30 de ani. Aceasta a condus la contaminarea cu poluanţi a solului la suprafaţă şi în adâncime, precum şi a apelor subterane.

În urmă cu aproximativ şapte sau opt ani, fabrica a fost mutată în altă parte şi, în ianuarie 2011, guvernul oraşului a decis să transforme terenul pe care îl ocupa într-o zonă rezidenţială pentru construcţia de locuinţe la preţuri accesibile pentru funcţionarii publici. Prin urmare, proiectul a fost încredinţat centrului "Civil Servants Residential Centre".

În mai 2011, Academia de cercetare Chineză de Ştiinţe a Mediului a lansat un dosar de evaluare a impactului asupra mediului, în care nu a fost menţionat nimic cu privire la problemele legate de poluare şi nu a fost făcută nicio declaraţie cu privire la utilizarea originală a zonei şi la situaţia stării mediului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe