Chipul unui om sculptat într-un munte din granit descoperit în Africa are peste 12.000 de ani

Un monument sculptat într-un munte din granit descoperit în Guinea.
Un monument sculptat într-un munte din granit descoperit în Guinea. (Projectavalon.net.)

O echipă de cercetători a descoperit în Guinea, Africa, o sculptură săpată în versantul unui munte. Figura pare să reprezinte chipul unui personaj străvechi.

Monumentul din piatră are cel puţin între 10.000 şi 12.000 de ani vechime, a declarat geologul italian Pitoni, unul dintre cercetătorii care au examinat sculptura.

Cu tehnologia noastră ar fi aproape imposibil de creat un astfel de monument sau ar fi costat o mulţime de bani, a menţionat arheologul german, Klaus Dona, conform Projectavalon.net.

La o analiză atentă a chipului, experţii au descoperit o altă trăsătură uimitoare a monumentului. Faţa nu reprezintă o persoană de rasă europeană şi nici una de rasă africană. Ar putea să fie din cultura sud americană sau asiatică.

În timpul excavaţiilor după diamante din regiunea Sierra Leone, învecinată, Pitoni a cules de la triburile locale o legendă.

”Dumnezeul african s-a supărat pe unii îngeri şi i-a împietrit, apoi i-a aruncat pe Pământ. A pus cerul... l-a făcut iar din piatră şi l-a aruncat pe Pământ. Şi a făcut stelele şi le-a aruncat apoi pe Pământ”, a spus Pitoni cu privire la provenienţa statuii gigantice.

De asemenea, în timpul excavaţiilor, cercetătorii au găsit sub pământ nişte pietre deosebite denumite Pietrele Cerului din cauza culorii lor albastre asemănătoare cu cea a văzduhului.

În urma cercetărilor efectuate în Viena, s-a descoperit că piatra nu este albastră natural, ci a fost colorată printr-un proces artificial. Albastrul pietrelor este unul deosebit, studiile neputând să determine cu exactitate ce material a fost folosit pentru a obţine culoarea respectivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură