CIA şi FBI: Eternul război între oamenii preşedintelui
William Donovar a reunit în plin al Doilea Război Mondial (1942) diferite servicii militare în cadrul ''Office of Strategic Services'' şi a pus bazele CIA. John Edgar Hoover este omul care a transformat ''Bureau of Investigation'', al cărui director a fost între 1935-1972, în modernul FBI. De la cazul Kennedy şi până la 11 septembrie 2001, cele două agenţii s-au obstrucţionat reciproc, se arată într-un editorial publicat de cotidianul italian La Stampa.
Contradicţiile dintre FBI-ul lui Robert Mueller şi CIA lui David Petraeus privind atentatul din Benghazi sunt ultimul capitol al unei relaţii dintre cei doi pivoţi ai ''Intelligence community'', care au marcat aproape un secol de istorie americană, trecând prin Pearl Harbor, asasinarea lui Kennedy şi scandalul Watergate.
În anii '20, Edgar Hoover a început să construiască FBI, elaborând liste de cetăţeni americani suspectaţi de legături cu comunismul printre adversarii lui William Donovan, veteranul Marelui Război, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a condus ''Office of Strategic Services (OSS), precursorul CIA. Donovan se îndoia de eficacitatea metodelor lui Hoover iar când FBI-ul a fost criticat pentru faptul că nu a reuşit - împreună cu alte servicii de informaţii din acea vreme - să împiedice atacul de la Pearl Harbor, preşedintele Franklin Delano Roosevelt s-a convins de necesitatea de a avea un serviciu secret nou. Aşa cum a sugerat Winston Churchill.
Hoover a văzut acea decizie drept un afront, iar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial s-a asistat la intensificarea duelului cu Donovan din cauza dezacordului privind relaţiile cu URSS. Pentru FBI, URSS-ul era o ameninţare internă periculoasă, pentru CIA, un aliat preţios împotriva puterilor Axei. Războiul Rece a sporit astfel de rivalităţi, deoarece Hoover l-a exploatat pentru o vânare de comunişti în interiorul graniţelor naţionale, condusă cu metode pe care Langley le considera contraproductive.
După asasinarea lui John F. Kennedy, la 22 Noiembrie 1963, în Dallas, Comisia Warren, care a anchetat ce s-a întâmplat, s-a trezit strivită de interpretarea opusă privind dezvăluirile fostului agent sovietic Iuri Nosenko, potrivit căruia Moscova nu ar fi avut nicio legătură cu asasinul Lee Oswald. În acest caz, însă, poziţiile s-au inversat: FBI-ul îl credea pe dezertorul sovietic, în timp ce CIA a crezut că acesta a minţit pentru a proteja KGB-ul.
Rivalităţile operative, metodele diferite de investigaţie şi duelurile personale explică succesiunea unor conflicte similare, care au intrat în lumina reflectoarelor mass-media în timpul afacerii Watergate. Motivul a fost ostilitatea lui Richard Nixon faţă de Hoover, în asemenea măsură încât considera întregul FBI 'un faliment' pentru faptul că nu a fost în stare să dovedească sprijinul URSS faţă de mişcarea pacifistă care se opunea războiului din Vietnam.
Nixon însuşi a fost legat, în schimb, cu fir dublu de Richard Helms, directorul CIA numit de Lyndon Johnson, care a împărtăşit escaladarea militară din Indochina. Astăzi se ştie că 'Deep Throat' din afacerea Watergate, care îi informa pe Bob Woodward şi Carl Bernstein, era directorul adjunct al FBI, Mark Felt, iar acest lucru confirmă a posteriori că suspiciunile lui Nixon faţă de ''Bureau'' s-au născut şi din suspiciunea că acesta este o putere independentă până acolo încât să ameninţe ''cover up-ul'' său.
Diferenţa de bază dintre FBI şi CIA rezidă de fapt în relaţia cu puterea politică, având în vedere că mandatul şefului ''Bureau-ului'' este de zece ani - fapt ce-i permite să fie detaşat de constrângerile Casei Albe şi Congresului - în timp ce conducerea de la Langley este o expresie directă a Casei Albe şi are nevoie de ratificarea de către Comgres.
Ambele organisme au suferit grave afronturi: Aldrich Ames a fost un infiltrat sovietic în CIA care a provocat mai multe daune securităţii naţionale până când agentul FBI, Robert Hanssen, a reuşit să dobândească acest primat deloc râvnit.
În perioada post-11 septembrie 2001 ambele organisme au fost acuzate că nu au reuşit să-şi încrucişeze informaţiile astfel încât să zădărnicească atacul cel mai sângeros împotriva teritoriului continental iar consecinţa a fost reforma serviciilor de informaţii lansată de George W. Bush, care le-a obligat să coopereze aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată anterior.
Ironia soartei face ca tocmai această legătură strânsă să-l fi slăbit pe Petraeus, deoarece anchetele FBI la Benghazi, după asasinarea lui Chirs Stevens l-au determinat, la 13 septembrie, pe directorul Robert Mueller să prezinte Congresului o interpretare diferită de cea a lui Petraeus: nu a fost vorba de o demonstraţie spontană a unor manifestanţi înarmaţi cu lansatoare de rachete, ci de un atac 'al Al-Qaeda sau aliaţi ai Al-Qaeda'.
Pentru Petraeus, care a îngenuncheat Al-Qaeda în Irak şi a contribuit apoi la eliminarea lui Bin Laden la Abbottabad, a fost ziua mai grea. Investigaţiile efectuate în următoarele săptămâni de FBI pe computerul ''violat'' al şefului CIA au făcut restul, descoperind relaţia extraconjugală care a dus la demisia lui Petraeus.
