Cine a plătit vacanţele lui Coldea cu Ghiţă? Emilia Şercan ridică întrebări

Dacă Sebastian Ghiţă i-a plătit vacanţele lui Coldea, iar el nu le-a declarat, acesta ar putea fi acuzat de fals în declaraţii de Agenţia Naţională de Integritate, atrage atenţia Emilia Şercan.
Emilia Şercan
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)

Generalul Florian Coldea ar trebui să prezinte şefilor săi ierarhici (Hellvig şi Iohannis) dovezile ca şi-a plătit singur vacanţele făcute cu Sebastian Ghiţă, urmărit penal la acea vreme, atrage atenţia, pe Facebook, jurnalista Emilia Şercan, după ce România TV a difuzat o înregistrare în care fostul deputat susţine că petrecut mai multe vacanţe - în locuri exotice şi costisitoare - cu cel considerat eminenţa cenuşie a SRI.

„Ce nu a spus Sebastian Ghiţă în înregistrarea din seara asta este dacă el a plătit şi cheltuielile lui Florian Coldea din vacanţele în Seychelles, Toscana sau de la Paris. Şi nu e exclus ca Ghiţă să fi plătit pentru toată lumea, din moment ce în cazul vacanţei din Toscana e făcută o singură factură pentru toţi participanţii", scrie, pe Facebook, jurnalista.

De ce e relevant cine a plătit vacanţa familiei Coldea? Pentru că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice le cere angajaţilor statului să menţioneze în declaraţia de avere cadourile primite a căror valoare este mai mare de 500 de euro, arată Şercan. Ori, în declaraţiile de avere ale lui Florian Coldea la secţiunea "Cadouri" nu figurează nimic despre vacanţele care trebuie să fi fost destul de costisitoare, doar biletul de avion spre Seychelles costând circa 600 de euro.

„Dacă Ghiţă i-a plătit vacanţele lui Coldea, iar el nu le-a declarat, acesta ar putea fi acuzat de fals în declaraţii de Agenţia Naţională de Integritate. Desigur, vorbim doar despre ipoteze, pentru că mi-e greu să cred că Agenţia Naţională de Integritate, condusă de un absolvent al unui curs postuniversitar al Academiei SRI, ar avea tupeu să-l ia la întrebări pe Coldea.

Oricum, indiferent cine a plătit acele vacante lucrurile stau la fel de prost pentru prim-adjunctul directorului SRI. (1) Ghiţă era la acel moment urmărit penal de Parchetul General; (2) Ghiţă avea relaţii contractuale cu SRI prin firmele sale. Purtătorul de cuvânt al SRI a declarat că la nivelul SRI se face "o evaluare" a situaţiei, indiferent ce ar putea să însemne acest lucru. Dar controlul civil? Control civil al serviciilor secrete în tărişoara asta avem?", adaugă jurnalista.

Reamintim că România TV a difuzat, miercuri, o nouă înregistrare video cu Sebastian Ghiţă, în care acesta susţine că a petrecut mai multe vacanţe în locuri exotice cu Florian Coldea de la SRI şi cu familia acestuia.