Ciocniri la ONU între SUA şi tabăra ruso-chineză cu privire la relaxarea sancţiunilor împotriva Phenianului

Mike Pompeo
Mike Pompeo (Jahi Chikwendiu/The Washington Post Getty Images)

Statele Unite au intrat în conflict cu China şi Rusia la ONU din cauza apelului acestora de relaxare a sancţiunilor aplicate împotriva Coreei de Nord.

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a declarat joi în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate al ONU că “evoluţiile pozitive” recente privind relaţiile dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud – împreună cu îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Phenian – ar trebui să ducă la relaxarea unora dintre sancţiunile stricte adoptate de Consiliu pentru a forţa regimul nord-coreean să vină la masa negocierilor legate de programul său de arme nucleare, potrivit RFE/RL.

Rusia a susţinut apelul Chinei de evaluare a sancţiunilor, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că acestea nu ar trebui să devină un fel de “pedeapsă colectivă” şi că este momentul să se trimită un semnal pozitiv Phenianului pentru a încuraja concesiile.

“Paşii făcuţi [de Coreea de Nord] în direcţia dezarmării treptate ar trebui să fie urmaţi de relaxarea sancţiunilor”, a precizat Lavrov.

Însă Secretarul de Stat american Mike Pompeo, susţinut de aliaţi occidentali în Consiliu, s-a opus apelurilor pentru relaxarea sancţiunilor, apreciind că acestea ar trebui să continue să fie aplicate în mod strict până când Coreea de Nord va lua măsuri concrete în vederea abandonării armelor sale nucleare.

Pompeo – care va efectua cea de-a treia vizită în Phenian în luna octombrie – şi-a exprimat speranţa că se vor ivi “zorii unei noi zile” în Peninsula Coreeană. Însă el a afirmat că sancţiunile dure ale ONU au adus Coreea de Nord la masa negocierilor şi că presiunea nu ar trebuie redusă.

“Aplicarea sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU trebuie să continue în mod viguros şi fără eşec, până când obţinem denuclearizarea finală şi complet verificată”, a declarat oficialul american.

“Membrii acestui Consiliu trebuie să fie un exemplu pentru acel efort şi trebuie să ne tragem la răspundere unii pe alţii”.

În timp ce China şi Rusia au susţinut că Phenianul a respectat sancţiunile, Pompeo a insistat că acestea au fost încălcate în mod repetat şi că regimul lui Kim Jong-un a depăşit deja limita anuală impusă importurilor de petrol prin transferuri secrete de petrol în largul mării.

SUA a prezentat Consiliului de Securitate dovezi cu privire la transferurile de produse petroliere rafinate între nave în largul mării. În plus, SUA a acuzat Coreea de Nord că exportă ilegal cărbune pentru a-şi finanţa programul de arme.

Washingtonul a acuzat Rusia că este implicată în transferurile ilegale de combustibil, însă Kremlinul şi Beijingul au făcut echipă în această vară pentru a bloca mişcarea americanilor de a interzice vânzări suplimentare de petrol Phenianului în acest an, afirmând că trebuie să studieze acuzaţiile făcute de SUA.

De asemenea, Rusia a criticat încercările SUA de a înăspri şi mai mult sancţiunile, manifestând obiecţii împreună cu China luna trecută la propunerea Washingtonului de a adauga o bancă rusească şi bancheri nord-coreeni din Moscova pe o listă neagră a ONU.

Lavrov a declarat că este “nepotrivit şi prematur” ca SUA şi partenerii săi să “impună înăsprirea sancţiunilor” când Coreea de Nord a “făcut paşi importanţi” în direcţia denuclearizării.

Atât Rusia cât şi China au insistat de multă vreme ca Washingtonul şi Phenianul să îşi rezolve neînţelegerile prin diplomaţie.

Reprezentanţii nord-coreeni au participat la sesiunea Consiliului de Securitate, însă nu au dorit să ia cuvântul.

Pompeo s-a întâlnit cu omologul său nord-coreean, ministrul de externe Ri Yong-ho, în 26 septembrie, şi a declarat că discuţiile au fost “pozitive”.

Preşedintele american Donald Trump l-a lăudat în câteva rânduri pe omologul nord-coreean, Kim Jong-un, unul dintre cei mai represivi dictatori din lume, şi în această săptămână a susţinut că negocierile pe care le-a lansat cu Nordul în luna iunie au prevenit izbucnirea unui război.

Trump s-a întâlnit cu Kim în luna iunie la primul summit organizat vreodată între cele două ţări, nefiind semnat un tratat de pace la sfârşitul Războiului Coreean din anii 1950.

Dar în lipsa dovezilor vizibile că, de la acel summit, Coreea de Nord şi-a desfiinţat armele sau structurile nucleare, mulţi analişti se îndoiesc că Phenianul a făcut mai mult decât să schimbe retorica de când a acceptat să participe la discuţii.

Coreea de Nord şi-a rafinat deja arsenalul prin şase teste nucleare începând cu 2006 şi prin repetate teste de rachete balistice înainte să accepte să nu mai efectueze testări în timpul negocierilor.

De asemenea, SUA primeşte apeluri de a relaxa treptat sancţiunile de la aliatul său Coreea de Sud, al cărei preşedinte de stânga Moon Jae-in a ajutat la acţiunile diplomatice ale lui Trump.

Acelaşi punct de vedere nu este împărtăşit de Japonia, care cere o dezarmare completă şi verificată a Coreei de Nord ca o condiţie pentru ridicarea sancţiunilor.

Trump urmăreşte să organizeze un al doilea summit în viitorul apropiat, pe care Pompeo va încerca să îl aranjeze în timpul vizitei sale la Phenian.

Pompeo a declarat că Phenianul se va bucura de un “viitor mult mai luminos” în cazul în care Kim Jong-un îndeplineşte promisiunile făcute Statelor Unite de a renunţa la programul său de arme nucleare şi rachete balistice.

“Însă calea spre pace şi un viitor luminos include doar diplomaţie şi denuclearizare”, a adăugat Pompeo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe