Cioloş: Abia acum înţelegem mai bine de ce "ăia de la Bruxelles" sunt "vinovaţi" de dezastrul din România

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş a reacţionat după ce primul social-democrat al ţării, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA într-un dosar deschis pe baza unor informaţii de la OLAF.
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Florin Chirila/Epoch Times)

Un nou dosar penal, care vizează posibile fapte de corupţie cu fonduri europene, a fost deschis de DNA pe baza unor informaţii de la Oficiul european de Luptă Antifraudă. Abia acum înţelegem mai bine de ce "ăia de la Bruxelles" sunt "vinovaţi" de dezastrul din România alături de "statul paralel", constituit probabil de cei care îndrăznesc să cerceteze penal acte de corupţie la vârf, a remarcat ironic marţi, pe pagina sa de socializare, fostul premier Dacian Cioloş.

"Oare cât ne va mai trebui să înţelegem că adevăratul dezastru vine din corupţie, incompetenţă şi tendinţa de a servi interese personale sau de grup folosind puterea politică în stat? Cum se vede azi demonizarea celor care îndrăznesc să promoveze transparenţa, competenţa, bunul simţ, profesionalismul şi dinamismul românilor ce doresc să se întoarcă în ţară - în mediul privat sau în administraţie - după o experienţă profesională în străinătate? Obsesia lor faţă de aceşti oameni şi principiile pe care le apără vine din teama de a nu arăta celor mulţi şi cu un trai dificil că schimbarea valorilor care stau la baza guvernării României poate însemna şi bunăstarea tuturor. Le este frică să nu afle cumva cei mulţi şi dependenţi într-un fel sau altul de stat şi de deciziile conducerii politice că, în România, chiar se poate guverna cu profesionalism, onestitate, transparenţă şi în interesul oamenilor", a opinat Cioloş.

Potrivit fostului premier, cu cât mai mulţi vor deschide ochii pornind de la propria judecată şi analiză, ascultându-şi intuiţia şi nu discursurile care incită la teamă, la ură sau seamănă îndoială, cu atât mai repede şi mai uşor vom face trecerea spre normalitate şi decenţă.

"De asta am fost şi eu duminica trecută în stradă. Cu speranţa că pot contribui pentru ca normalitatea, firescul şi decenţa scoase în stradă să poată ajunge din nou acolo unde, prin puterea lor, să ne facă tuturor viaţa mai bună aici, acasă", a conchis Cioloş.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne