Cioloş: În ce sens nu sunt român? Despre românii obligaţi să muncească în Spania şi în Italia, ce-o să spună PSD?

Acuzat că e "sorosist", vândut Bruxelles-ului şi nu gândeşte româneşte - doar îl cheamă Julien, nu-i aşa? - Cioloş reaminteşte că milioane de români au ajuns să muncească peste graniţe din cauza sărăciei la care i-a condamnat PSD şi îi îndeamnă pe cetăţeni să voteze PNL sau USR.
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Florin Chirila/Epoch Times)

Premierul Dacian Cioloş a condamnat luni, într-un interviu acordat Republica.ro, campania "populistă şi naţionalistă" a liderilor PSD. În contextul în care una dintre cele mai vehiculate idei de către comunicatorii pesedişti este că tehnocraţii nu sunt români, ci subordonaţi Bruxelles-ului şi miliardarului american George Soros, Cioloş reaminteşte că din cauza modului în care PSD a gestionat ţara românii au ajuns să muncească prin străinătăţuri pentru a putea trăi.

"Nu numai că am cetăţenia română, eu mi-am petrecut aproape toată viaţa în România. Faptul că am lipsit un an şi jumătate pe perioada studiilor în Franţa şi cei patru ani şi jumătate cât am fost comisar european la Bruxelles trimis de România, asta înseamnă că nu sunt român? Atunci ce-o să spună PSD de românii care trebuie să muncească acum în Spania şi în Italia şi muncesc acolo de 5-6 ani - unii chiar din cauza modului în care a guvernat PSD?! Însemnă că aceia nu sunt români pentru că au fost obligaţi să plece din ţară din cauza modului în care s-au gestionat resursele aici?", s-a întrebat Cioloş.

De asemenea, Cioloş a exclus orice variantă în care să fie premierul unei alianţe parlamentare în care să intre PSD. În ceea ce priveşte cooptarea UDMR, alături de PNL şi USR, pentru o majoritate parlamentară, premierul nu a exclus această variantă.

"Eu vreau să abordez în primul rând un altfel de guvernare şi asta am făcut: cu mai multă transparenţă, cu onestitate, cu profesionalism, cu transparenţă în cheltuirea fondurilor publice, a deciziilor care au fost luate, fără sinecuri de partid. Nu cred în momentul de faţă că aş putea face aceste lucruri cu PSD", a declarat Cioloş.

Întrebat dacă el va fi cel care va face noul Guvern sau partidele, premierul a răspuns că "Guvernul trebuie făcut împreună de cei care dau susţinerea în Parlament şi cel care-l conduce."

"Eu am spus-o partidelor: îmi doresc să am ultimul cuvânt asupra tuturor membrilor echipei. Pentru mine e foarte importantă echipa, dincolo de calitatea individuală, de integritatea şi de profesionalismul fiecăruia separat. Din experienţa de management de până acum, am constatat că echipa e esenţială. Şi mai ales la nivelul guvernului, pentru a duce la bun sfârşit un program de reforme, dincolo de susţinerea politică, membrii Guvernului trebuie să lucreze în echipă.

Eu voi vrea să lucrăm pe clustere, pe teme mari care să fie abordate de grupuri de mai mulţi miniştri, să evităm sectorializarea exagerată care duce la tensiuni între instituţii ale Guvernului. Mi-aş dori ca miniştrii să lucreze în echipe mai mari sau mai mici pentru a duce la bun sfârşit anumite proiecte, şi nu de a demonstra care ministru e mai important decât celălalt, în funcţie de bugetul pe care-l are", a precizat prim ministrul.

Nu în ultimul rând, premierul i-a îndemnat pe românii care îşi doresc să-l vadă şef peste un nou Guvern pentru încă 4 ani, să voteze unul dintre cele două partide care îl susţin, respectiv pe liberali sau pe USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne