Cîţu vrea 3 în 1 la Ministerul de Finanţe: Mişa, Georgescu şi Vâlcov să împartă acelaşi salariu şi birou!

Florin Cîţu(PNL),
Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

După ce a promis valuri de bunăstare în campania electorală, PSD face acum pasul în spate când vine vorba de eliminarea impozitului pe salariile sub 2000 de lei, dar anunţă în schimb introducerea unei taxe de solidaritate. Ori, modul în care acţionează acum PSD arată modul în care va fi administrată România, atrage atenţia senatorul PNL Florin Cîţu.

Potrivit liberalului, în bugetul pe 2018 nu va fi loc de legea pensiilor, cât despre aplicarea legii salarizării unitare, Cîţu anticipează mari probleme.

"În acest moment discutăm de taxe mai mari pentru că discutăm în curând de bugetul pentru 2018. Bugetul arată cum vrea PSD să administreze România. În acest buget o să vedeţi că nu este loc de legea pensiilor şi sunt mari probleme cu aplicarea legii salariilor unitare de la 1 martie 2018", a declarat Cîţu pentru Epoch Times.

Liberalul mai anunţă că, având în vedere prestaţia lui Mişa, îi va cere lui Dragnea să-i numească şi pe Georgescu şi Vâlcov la Ministerul de Finanţe. Şi toţi trei să împartă acelaşi salariu...

"Modul în care sunt prezentate aceste măsuri fiscale au legătură strict cu incompetenţa şi lacunele profesionale ale lui Mişa. Este clar acum că Ionuţ Mişa un perceptor de taxe a ajuns într-o funcţie în care nu face faţă singur. Ai nevoie de carte. Intenţia mea este să-i cer lui Liviu Dragnea să numească trei miniştri la MFP, Mişa, Georgescu şi Vâlcov. Dar toţi să împartă acelaşi salariu şi acelaşi birou. Efectele unei astfel de măsuri sunt negative pentru investiţii, în special. Oricum, atunci când apar efectele măsurilor PSD, Liviu Dragnea o să fie plecat în Brazilia", adaugă Cîţu.

Reamintim că, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat, la Antena 3, că impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei nu va fi implementat în 2018, aşa cum a promis PSD în programul de guvernare PSD-ALDE. În schimb, coaliţia la putere va introduce taxa de solidaritate de 2%, aplicabilă fondului de salarii. Aceste noi veşti vin pe fundalul unei puternice nemulţumiri a sindicatelor, care acuză că transferul taxelor sociale de la angajator la angajat va anula practic măririle salariale promise de PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne