Cod Roşu de inundaţii până joi dimineaţă în judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman şi Argeş

Inundaţii
Inundaţii (Epoch Times România)

UPDATE. Cod roşu de inundaţii începând de miercuri, ora 08:00 pe Vedea si pe afluentul sau Cotmeana din judetele Olt, Teleorman si Arges. Codul rosu in zona vizata expira joi la ora 8:00.

***

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a prelungit Codul Roşu de inundaţii până joi dimineaţa la ora 8.00 în judeţele Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş, iar Codul Galben şi Codul Portocaliu din mai multe judeţe rămân în vigoare.

Codul roşu de inundaţii a fost prelungit pentru mai multe râuri din judeţele Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş.

Totodată, Codul Portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe a fost prelungit până miercuri după-amiază.

Ploile torenţiale din ultimele ore au făcut prăpăd în ţară, unde zeci de localităţi au fost afectate, drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate.

Oraşul Novaci din judeţul Gorj a fost în special afectat, unde marţi a apărut o viitură de 5 metri. Mai multe zeci de persoane au fost evacuate cu elicopterele. DN 7 A şi DN 65C au fost închise.

Hidrologii au emis un Cod Galben pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţul Dolj), Jiu amonte confluenţă Gilort, Jiu sector aval Răcari, afluenţii de dreapta ai Jiului – judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului din judeţul Sibiu, Vedea – sector aval Văleni (judeţul Teleorman), Teleorman aval Tătărăştii de Sus (judeţul Teleorman), Dâmboviţa – curs mijlociu (judeţul Dâmboviţa), Neajlov, Şabăr şi alte râuri mici din bazinul Argeşului (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa amonte confluenţă cu Cricovul Dulce şi afluenţii mici din judeţele Dâmboviţa şi Prahova.

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Prahova.

S-a mai instituit Cod Portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Jiul de Est şi afluenţii de stânga ai Jiului, Jiu pe sector aval confluenţă Gilort – amonte Podari, râuri aferente judeţelor Hunedoara, Gorj şi Dolj, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş, bazinul superior al Vedei (Vedea amonte S.H. Văleni şi Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus) - judeţele Olt, Argeş şi Teleorman şi pe ceilalţi afluenţi ai râului Vedea din judeţul Teleorman, bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa sector aval confluenţă cu Cricovul Dulce – acumularea Dridu (judeţele Dâmboviţa şi Ilfov)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură