Comisia de afaceri externe a Parlamentului European: Moldova este capturată de interese oligarhice

Nu există o punere în aplicare a părţilor-cheie ale Acordului de Asociere, RM devenind un stat în care democraţia şi statul de drept sunt grav ameninţate de o mână de oameni, constată deputatul Petras Auštrevičius.
Plenul Parlamentului European din Bruxelles
Plenul Parlamentului European din Bruxelles (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Comisia de afaceri externe a Parlamentului European a adoptat marţi, 9 octombrie o rezoluţie în care se constată că Republica Moldova este capturată de interese oligarhice, de aceea ţara nu va mai beneficia de sprijin din partea UE decât după alegerile parlamentare din 2019, dacă acestea vor fi credibile.

”Moldova este capturată de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii economice şi politice în mâinile unui mic grup de oameni care îşi exercită influenţa asupra Parlamentului, Guvernului, partidelor politice, administraţiei de stat, poliţiei, sistemului judiciar şi mass-media”, se arată într-un comunicat al PE.

În rezoluţia care analizează implementarea Acordului de Asociere, deputaţii europeni îndeamnă autorităţile moldovene să abordeze preocupările menţionate inclusiv să facă mai mult pentru combaterea corupţiei şi spălării banilor.

Totodată, parlamentarii au ţinut să atenţioneze că sprijinului financiar al UE pentru Chişinău ar putea veni doar dacă alegerile parlamentare din 2019 se vor desfăşura în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional fiind evaluate pozitiv de organismele internaţionale specializate. ”Între timp, acest sprijin ar trebui relocat pentru a sprijini în cea mai mare parte societatea civilă din Moldova şi mass-media independente.”

”Este regretabil faptul că astăzi trebuie să vorbim despre Moldova ca stat în care elementele de bază ale democraţiei şi statului de drept sunt grav ameninţate de o mână de oameni. Nu există o punere în aplicare a părţilor-cheie ale Acordului de Asociere. Doar sper ca acest raport va fi un apel de trezire pentru autorităţile de la Chişinău. Viitorul relaţiilor UE-Moldova depinde acum în mare măsură de modul în care se desfăşoară următoarele alegeri parlamentare. Nu este vorba despre cine câştigă, ci despre modul în care câştigă ", a concluzionat Petras Auštrevičius raportorul parlamentar pentru Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe