Complexul Energetic Hunedoara, companie cu 7.000 de angajaţi, în pragul colapsului

Mineri ieşind din tură.
Mineri ieşind din tură. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara pare inevitabilă. Mai nou, pe lista creditorilor care au deschis dosar de insolvenţă la Tribunalul Hunedoara s-a înscris şi casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, relatează Hotnews.

Dosarul a fost înregistrat iniţial de firma Romlink Invest SRL pe 8 aprilie 2015, alăturându-se ulterior şi Instal Comimpex 2006 SRL, Arteca Jilava SA şi Boştină & Asociaţii. Acestea se adaugă la alte trei dosare de insolvenţă înregistrate în acest an. În ciuda situaţiei extrem de dificile în care se află CE Hunedoara şi a numeroaselor cereri de intrare în insolvenţă, companie cu aproape 7.000 de angajaţi, premierul Victor Ponta şi ministrul Energiei Andrei Gerea evită orice dezbatere publică legată de acest subiect. Pentru CEH, insolvenţa înseamnă direct faliment, arată sursa citată.

Înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni, CEH Hunedoara a ajuns, în doar trei ani la pierderi de 1 miliard de lei şi datorii de multe sute de milioane de lei, dintre care peste 300 milioane lei doar la stat.

La acest rezultat nefericit au concurat lipsa oricărui plan de restructurare şi eficientizare, managementul neprofesionist, o serie de contracte de achiziţie de cărbune din import păgubitoare şi, nu în ultimul rând, deciziile politice dăunătoare ale guvernelor.

Ampla analiză dedicată de Hotnews cauzelor ce au îndreptat spre colaps Complexul Energetic Hunedoara poate fi citită aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne