Comunizarea României şi asemănări cu prezentul

La Muzeul Ţăranului Român a fost difuzat din nou documentarul ”În spatele cortinei. Studiu de caz: România”, un proiect realizat de Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC). Dezbaterea despre trecut şi instaurarea comunismului care a urmat, cu accent pe consecinţele pentru societatea de astăzi, a fost adusă în prezent de către activiştii împotriva exploatării Roşiei Montane, care au menţionat acţiunile poliţieneşti ale statului la Pungeşti, unde jandarmii au bătut protestatari şi au fost ocupate ilegal pământurile oamenilor pentru exploatarea gazelor de şist.

Documentarul ”În spatele cortinei” punctează succint, dar foarte riguros, principalele etape ale cuceririi puterii de către Partidul Comunist în perioada 1945-1947, cu sprijinul decisiv al Uniunii Sovietice şi al Armatei Roşii şi dimensiunile represiunii. Informaţiile sunt oferite de cercetători ai trecutului recent precum Liviu Pleşa, cercetător de la CNSAS specializat în rezistenţa anticomunistă din munţi, cât şi de partizani şi foşti deţinuţi politici precum Radu Ciuceanu, Nicolae Purcărea sau Dinu Zamfirescu.

Mărturia sculptorului Nicolae Purcărea despre torturile şi ororile la care erau supuşi deţinuţii politici, obligaţi să mănânce maţe, bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, obligaţi să se dea cu capul de pereţi, să-şi bată colegii de detenţie şi să spună vorbe grele împotriva rudelor şi a lui Dumnezeu, este cutremurătoare. La fel cum nu poate să nu te impresioneze când îl auzi pe acest om căruia îi citeşti suferinţa pe chip, că i-a iertat pe toţi cei care l-au chinuit.

Asta nu înseamnă că iertarea, care este un act individual în acest caz, trebuie să însemne uitarea crimelor la nivel colectiv. Acestea trebuie pedepsite conform legilor şi regulilor pentru că altfel se ajunge la anomalii precum cazul Vişinescu. Foşti torţionari care trăiesc bine mersi şi o societate mutilată moral, confuză şi fără valori reale precum cea din prezent.

Cum spunea şi doamna Voicu Arnăuţoiu, fiica partizanului Toma Arnăuţoiu, comunismul a deformat fibra morală a societăţii, a eliminat elita şi a înlocuit-o cu non valori, cu oameni obedienţi şi fideli unui regim criminal. Şi mai mult decât atât, frica instituită ca urmare a terorii comuniste, neîncrederea în ceilalţi şi însingurarea care a decurs din aceasta, se reflectă în problemele pe care societatea le are astăzi în România în implicarea civică.

Moderatorul dezbaterii ce a urmat proiecţiei filmului, filosoful Sorin Lavric, a afirmat că ”acest film ar trebui văzut în primul rând de Parlamentul European, care a refuzat să condamne comunismul ca un regim criminal, ceea ce este un gest incalificabil, apoi de către Camera Deputaţilor care a respins prin vot înfiinţarea unui Muzeu al comunismului în Bucureşti, iar abia apoi de către tinerii care nu cunosc această perioadă”.

Jurnalistul Christian Mititelu a susţinut în schimb, referitor la impactul pe care îl va avea filmul în Europa, că ”nu trebuie să ne preocupe atât de mult ce fac occidentalii, pentru că aceştia nu vor înţelege foarte mult de ce suntem aici. Poate acum când Ucraina a refuzat acordurile de la Vilnius să înţeleagă ceva”. ”Ei nu înţeleg care a fost situaţia noastră în timpul războiului. Noi n-am fost ocupaţi de Germania ca Polonia şi am cunoscut mai mult grozăviile armatei sovietice, decât ale armatei germane”, a explicat membrul CNA.

La rândul său Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, a arătat că ”am trăit 20 de ani în străinătate în exil şi am încercat împreună cu câţiva prieteni să lămurim oamenii de afaceri şi studenţii referitor la trăirile noastre în detenţie ca prizonieri politici şi în aşa-zisa libertate, dar erau foarte intoxicaţi de ideea că în Occident a fost ocupaţie germană şi că la un moment dat sovieticii au fost aliaţi cu Franţa şi Marea Britanie”. O altă explicaţie pentru această neînţelegere a comunismului din România este, în opinia sa, faptul că partidele comuniste influente din aceste ţări occidentale au deformat şi ele percepţia cetăţenilor în privinţa rolului jucat de armata sovietică în ţările ocupate.

Zamfirescu a mai precizat că ”Partidul Comunist din România era compus iniţial din alogeni şi număra la început 700-800 de membri, dar a ajuns să se extindă cu sprijin sovietic, iar apoi nimic nu se întâmpla în instituţiile publice şi guvern fără aprobarea consilierilor sovietici”. Fostul deţinut politic a mai afirmat că Securitatea era doar vectorul care executa iniţiativele Partidului Comunist.

Mărturia sculptorului Nicolae Purcărea despre torturile şi ororile la care erau supuşi deţinuţii politici, obligaţi să mănânce maţe, bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa,obligaţi să se dea cu capul de pereţi, să-şi bată colegii de detenţie şi să spună vorbe grele împotriva rudelor şi a lui Dumnezeu, este cutremurătoare. La fel cum nu poate să nu te impresioneze când îl auzi pe acest om căruia îi citeşti suferinţa pe chip că i-a iertat pe toţi cei care l-au chinuit.

Referitor la rezistenţa partidelor democratice faţă de instaurarea comunismului, Mititelu a subliniat că ”au existat oameni deosebiţi ca Iuliu Maniu şi Ion Mihalache care nu au făcut compromisuri cu comunismul şi au plătit cu viaţa şi ani grei de închisoare, dar au existat şi alţii care au colaborat cu regimul”. În opinia sa, cei mai răi au fost ”oportuniştii care s-au înscris în Partidul Comunist atunci când ţara era ocupată de sovietici şi au făcut astfel un act de trădare”.

Jurnalistul a mai amintit că sovieticii au negociat cu Churchill supremaţia de 90% în România, ”în schimbul unei predominanţe britanice în Grecia pentru că Marea Britanie voia să evite comunizarea acesteia şi căderea în mâna sovieticilor a unui teritoriu strategic pe unde treceau transporturile de petrol”.

”Este mai de plâns atitudinea lui Roosevelt decât a lui Churchill care făcuse acel pact legat de procentele de dominaţie doar pe timpul ostilităţilor”, a spus la rândul său Dinu Zamfirescu. În opinia sa, la Yalta nu s-a pronunţat cuvântul România, dar ”a fost un abandon al conducătorilor occidentali care a dus la instaurarea acestor regimuri criminale şi barbare”.

În concluzie, Christian Mititelu a apreciat că ”în ultimii 23-24 de ani n-am fost în stare să reconstruim naţiunea, ci am cârpit-o. Tinerii n-au avut cunoştinţă de ce s-a întâmplat, de cum a fost stâlcită limba, libertatea şi cum au fost distruse instituţiile. Din poveşti adevărate poţi discerne ce s-a întâmplat, ce i-a motivat pe predecesori. Durerea însă este personală şi nu poate fi transmisă”.

”Elitele au fost înlocuite cu clienţi politici, nonvalori fără pregătire, care s-au perpetuat. Sistemul clientelar de promovare a rămas din păcate şi astăzi. Asta e moştenirea grea a comunismului”, a conchis şi Zamfirescu, care a mai menţionat că românul avea un simţ puternic al proprietăţii şi că le-a fost greu comuniştilor să-i oblige pe ţărani să intre în colhoz.

La întrebarea pusă din sală despre paralelele cu prezentul, respectiv faptul că acum guvernul Ponta face exproprieri în favoarea unor companii, ţăranii de la Pungeşti care îşi apară terenurile, apa şi viaţa sunt bătuţi şi urcaţi în dube de jandarmi, că li se încalcă dreptul la proprietate prin plasarea ilegală de cabluri şi utilaje pe pământurile lor, vorbitorii au răspuns categoric că nu se pot face paralele. Ei au dat argumentele tipice vehiculate de companie şi de guvern: gazele de şist au făcut SUA independente energetic, terenul respectiv aparţinea primarului, nu localnicilor, şi România va beneficia de pe urma exploatării.

Se pare că oamenii care judecă şi cunosc bine trecutul, nu sunt la fel de buni la evaluarea prezentului şi viitorului. Sau nu pot s-o facă din cauza funcţiilor oficiale pe care le ocupă. Oricum moştenirea toxică a comunismului rămâne o problemă cât se poate de prezentă şi de actuală a României. Iar filmul ”În spatele cortinei de fier” este un instrument foarte util pentru a înţelege cum a alterat comunismul fibra morală a societăţii româneşti.