Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa asigurărilor

Şoferi la volan în trafic
Şoferi la volan în trafic (Epoch Times România)

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm, UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România), societăţile de asigurare membre ale UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare, informează instituţia.

Potrivit unui comunicat remis de Consiliul Concurenţei, investigaţia, declanşată din oficiu, are ca obiect un posibil schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între concurenţii de pe piaţa serviciilor de asigurare.

Instituţia mai informează că, în cadrul investigaţiei declanşate, a efectuat inspecţii inopinate la sediile UNSAR, Media Xprimm şi la sediile unor societăţi de asigurare membre UNSAR.

"Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.", precizează instituţia, adăugând că inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial iar efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia întreprinderilor investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 25 de companii, care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din cadrul UNSAR fac parte cele mai mari societăţi de asigurări din ţară.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne