Consiliul ONU votează miercuri investigarea presupusului atac chimic din Siria

Consiliul de Securitate al ONU va vota miercuri o rezoluţie privind lansarea unei investigaţii independente asupra presupusului atac chimic din Siria ce a avut loc săptămâna trecută.
O victimă a unui presupus atac chimic este tratată într-un spital de teren din Saraqib, provincia siriană Idlib, 4 aprilie 2017.
O victimă a unui presupus atac chimic este tratată într-un spital de teren din Saraqib, provincia siriană Idlib, 4 aprilie 2017. (Captură Foto)

Diplomaţi din Marea Britanie, Franţa şi SUA au făcut câteva modificări la rezoluţia pe care au prezentat-o săptămâna trecută după presupusul atac chimic asupra oraşului sirian Khan Sheikhoun, luând în considerare de această dată obiecţiile Rusiei şi Chinei.

Votul are loc în condiţiile în care secretarul de stat american, Rex Tillerson, cere Kremlinului să reconsidere sprijinul său pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad, pe care îl învinuieşte pentru u presupus atac chimic ce a provocat moartea a peste 80 de persoane.

Diplomaţii ONU au declarat că este posibil ca Rusia să blocheze rezoluţia. China – care a fost de asemenea alături de Siria în trecut – intenţionează să se abţină de la vot.

Proiectul de rezoluţie exprimă “oroarea” atacului şi face apel la o investigaţie comună desfăşurată de ONU şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a determina cine este responsabil pentru această crimă.

Rezoluţia cere guvernului sirian să furnizeze informaţii despre zborurile lansate de la baza aeriană Shayrat, despre care SUA a declarat că a fost folosită pentru a lansa atacul chimic şi pe care a atacat-o săptămână trecută cu zeci de rachete Tomahawk. De asemenea, Washingtonul a ameninţat Damascul că, în cazul în care nu cooperează cu investigaţia, va fi sancţionat.

Rusia consideră că prevederile respective sunt inacceptabile, deşi preşedintele rus Vladimir Putin a făcut apel la o investigaţie independentă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe