Consiliul Proiectului Energie şi Biomasă a discutat progresul activităţilor realizate şi planificate

Panouri de energie solară.
Panouri de energie solară. (SEBASTIEN BOZON / AFP / Getty Images)

Consiliul Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova s-a întrunit, miercuri, într-o şedinţă, în cadrul căreia a fost prezentat progresul activităţilor realizate, în derulare şi cele planificate până la finalizarea proiectului - la finele acestui an. Şedinţa a fost prezidată de viceministrul Economiei, Tudor Copaci, transmite Moldpres.

Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al ME, acesta a salutat rezultatele foarte bune ale proiectului şi impactul lui în ceea ce priveşte conştientizarea, la scară naţională, a beneficiilor utilizării energiei regenerabile, îmbunătăţirea încălzirii clădirilor publice din zona rurală şi crearea pieţelor locale de producere a biocombustibililor.

Conform raportului de progres, dintr-un total de 127 de proiecte care au fost trecute la etapa de investiţii, 118 au fost finalizate, iar alte 9 proiecte sunt la etapa de implementare, urmând a fi finalizate până la sfârşitul anului 2014. Acestea includ 144 de instituţii publice, inclusiv 86 de şcoli, 49 de grădiniţe de copii, 4 centre comunitare, 3 primării şi 2 şcoli profesionale, unde vor fi instalate noi sisteme de încălzire pe biomasă.

Astfel, datorită Proiectului UE-PNUD, „Energie şi Biomasă”, peste 90 de mii de persoane vor beneficia de sisteme de încălzire pe biomasă, ceea ce asigură un plus de confort termic în perioada sezonului rece şi reducerea facturilor la energie. Totodată, 550 de cazane pe biomasă vor fi oferite până la finele anului, prin programul de subvenţionare a gospodăriilor casnice din zonele rurale.

Proiectul menţionat are un impact major la nivel naţional datorită acţiunilor de promovare, cum ar fi: organizarea caravanei cazanelor pe biomasă, a ceremoniei de premiere în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice Moldova Eco-Energetică, precum şi desfăşurarea Forumului Naţional „Bioenergetica Republicii Moldova”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe