Contestaţia în anulare a lui Dan Voiculescu va fi judecată de Curtea de Apel Bucureşti

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)
Contestaţia în anulare a fondatorului PC Dan Voiculescu, care a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, se va judeca tot la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind dată miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dan Voiculescu a solicitat instanţei supreme ca cererea sa de anulare a hotărârii definitive de condamnare să nu fie judecată de Curtea de Apel, ci de o altă instanţă.

Avocatul fondatorului trustului Intact a afirmat că este necesar ca acea contestaţie făcută împotriva pedepsei dată de Curtea de Apel Bucureşti să se judece în altă parte, la o altă instanţă similară, emiţând teoria că instanţa care l-a condamnat la 10 ani de închisoare cu executare este lipsită de obiectivitate.

Mogulul Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, în 8 august 2014. În urma sentinţei, urmează să fie recuperat şi prejudiciul creat în acest dosar, care se ridică la circa 60 de milioane de euro. În acest sens, instanţa a dispus o serie de măsuri asiguratorii pe averea familiei Voiculescu şi confiscarea unor bunuri mobile şi imobile aparţinând atât lui Dan Voiculescu, cât şi celor două fiice ale sale, Camelia şi Corina Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne