Contestaţia preşedintelui Klaus Iohannis privind conflictul de interese, din nou pe rolul instanţei

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Curtea de Apel Alba-Iulia va relua miercuri discuţiile în procesul în care Klaus Iohannis a contestat raportul ANI potrivit căruia acesta a fost în conflict de interese când a ocupat funcţia de primar al Sibiului, acuzaţiile vizând un contract al primăriei cu tipografia Forumului Democrat al Germanilor, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba-Iulia, Cosmin Muntean, a declarat marţi pentru Mediafax că preşedintele Iohannis a depus contestaţia imediat după raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, raport care stabilise că, în calitate de primar al municipiului Sibiu, acesta ar fi încălcat legislaţia cu privire la incompatibilitate şi conflict de interese, pe motiv că Primăria Sibiu a încheiat un contract de informare şi publicitate cu Tipografia Honterus care aparţine Forumului German din România, organizaţie care era condusă la momentul respectiv de edil.

Cosmin Muntean a mai precizat că procesul a fost suspendat în 2014, din cauză că ANI sesizase Parchetul să facă cercetări în cazul lui Klaus Iohannis, pentru conflict de interese.

După verificările făcute de ANI, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a închis dosarul, procurorii stabilind că Iohannis nu a încălcat legea atunci când a semnat contractul cu Tipografia Honterus.

În consecinţă, în mai a.c. Curtea de Apel Alba-Iulia a decis să reia judecarea acţiunii depuse de Klaus Iohannis, termenul fiind stabilit pentru miercuri 27 mai.

Reamintim că Iohannis a mai câştigat un proces cu ANI, instituţie care l-a declarat incompatibil întrucât a ocupat simultan funcţia de primar al Sibiului şi cea de reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne