Coruperea alegătorilor, în atenţia Senatului. Guvernul somat să decidă ce e mită şi ce nu

(photos.com)

Nu mai este de multă vreme un secret că, în prag de alegeri, partidele devin brusc generoase şi "fezandează" care mai de care electoratul, împărţind zahăr, ulei, pui de Crevedia, tricouri, geci inscripţionate sau nu, fiecare după posibilităţi. Acest lucru este considerat infracţiune şi pedepsit cu închisoare de la 6 luni la trei ani, excepţie făcând produsele inscripţionate cu sigla unei formaţiuni politice care nu intră în categoria bunurilor considerate de natură să corupă electoratul.

Acest lucru s-ar putea însă schimba. Potrivit Hotnews, senatorul independent Andrei Voloşevici a iniţiat un proiect legislativ, aflat în dezbatere la Senat din 16 aprilie, prin care propune modificarea Codului Penal astfel încât Guvernul să stabilească, prin hotărâre, care sunt bunurile ce pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora, astfel încât partidele să nu poată oferi "cadouri" consistente, ce pot influenţa electoratul, fără să intre sub incidenţa legii.

Senatorul arată, în expunerea de motive a proiectului său legislativ, că potrivit art 386, alin 1) din Legea 286/2009 "oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte folosea în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită lista de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi". Pe de altă parte, acelaşi articol stipulează la alineatul 2) că "nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice."

Prin faptul că natura bunurilor care ar putea fi oferite unui alegător nu este precizată, se lasă la liberă apreciere cât ar fi amintita valoare "simbolică" şi nu se are în vedere faptul că unei persoane cu drept de vot îi pot fi oferite mai multe bunuri, diferite sau chiar de acelaşi fel, a căror valoare însumată poate deveni considerabilă, arată senatorul în expunerea de motive la proiectul sau legislativ.

În consecinţă, Voloşevici solicită modificarea art 386 din 286/2009, astfel încât bunurile ce pot fi oferite alegătorilor să fie nominalizate de Guvern. Tot Guvernul ar trebui să stabilească şi valoarea unitară maximă precum şi valorile însumate maxime pentru bunurile care pot fi oferite unui alegător.

Andrei Voloşevici este de profesie avocat şi se află la primul său mandat de senator. În perioada 2008 - 2012, Voloşevici a fost primar al municipiului Ploieşti timp în care a condus şi PDL Ploieşti. După alegerile locale din 2012, senatorul s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, de unde a plecat în luna februarie a acestui an, când a anunţat că trece la grupul PNL din postura de independent, arată Hotnews.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne