Cuc: Este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis

Razvan Cuc
Razvan Cuc (Epoch Times România)

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a catalogat joi drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride-sharing şi a susţinut că domeniul va fi reglementat în curând printr-un proiect de act normativ ce urmează să fie pus în viitorul apropiat în dezbatere publică, relatează Mediafax.

De asemenea, Cuc a precizat că a avut discuţii cu reprezentanţii Uber şi Clever cărora le-a transmis că nu vor fi interzişi.

„Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.

Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedură de transparenţă.

Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.

Reamintim că joi au intrat în vigoare modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, modificări adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu.

Mai amintim în context că Opoziţia a criticat dur "ordonanţa taximetriştilor" care a lovit Uber şi Taxify, arătând că în urma ei zeci de mii de oameni rămân fără o sursă de venituri, venituri pentru care, de altfel, plăteau taxe statului român.

"Astăzi, Liviu Dragnea a concediat peste 30 000 de oameni în sectorul privat! Încă o ticăloşie comunistă marca Liviu Dragnea. De astăzi, aceşti oameni care lucrau pentru companiile de ridesharing, UBER şi Taxify, au devenit de facto şomeri. Pentru că aşa a vrut Dragnea. Câştigau un venit, de cele mai multe ori al doilea venit, la care plăteau taxe. De astăzi nu mai au acest venit. Dragnea i-a concediat", scria azi pe Facebook senatorul PNL Florin Cîţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne