Cugetări în prag de alegeri. Liiceanu, despre "cărămida umană" din care este făcută România

A-ţi iubi ţara nu înseamnă a scoate tricolorul la geam, ci a fi îngrijorat de prezentul şi viitorul ei, susţine Liiceanu, atrăgând atenţia asupra pericolului lipsei de educaţie ce-i face pe români să voteze borfaşi, a inculturii şi a lehamitei.
Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

În prag de alegeri parlamentare, când, prin votul - sau prin refuzul de a vota - românii vor alege cine îi va conduce în următorii 4 ani, filozoful Gabriel Liiceanu ridică problema "cărămizii umane" din care este făcută România, o Românie în care 51% din populaţie nu citeşte nici o carte, iar 42% dintre adolescenţi sunt analfabeţi funcţional.

"Noica nu obosea să ne spună că trăinicia unei case ţine de calitatea materialului din care e făcută. Care e calitatea cărămizilor din care înalţi o casă? Dar a celor din care înalţi un edificiu social? Cum sunt cărămizile umane fabricate pentru ca rezultatul final să fie unul bun? Cât de bine sunt „preparaţi” românii în fabricile noastre de preparat oameni, ca să poată face ceva în viaţă, pentru ei şi pentru cei în mijlocul cărora trăiesc? Dacă s-ar putea evalua calitatea cărămizii umane, ce loc am ocupa noi pe treptele actuale ale civilizaţiei? Şi cu asta ajungem la problema capitală: cea a educaţiei la români.

Ei bine, dacă nimic nu se schimbă la nivelul educaţiei, se va întâmpla ce se întâmplă acum: vom avea o populaţie cu „muşchii creierului” atrofiaţi, incapabilă să asimileze cunoştinţele profesionale ale unui domeniu pentru a avea o calificare, aşa cum şi rudimentele unei culturi politice, necesare pentru exersarea oficiului democraţiei, îi vor rămâne străine. În plan moral, consecinţele nu sunt direct măsurabile, dar felul în care ne votăm primarii şi parlamentarii ne poate spune câte ceva despre situaţia către care ne îndreptăm.

Vom pierde definitiv criteriile de valoare, nu-i vom mai deosebi pe oamenii oneşti de lichele. Vom cădea pradă celor mai primitive manipulări. Vom recădea în preistoria celor Zece porunci („Să nu furi!”, „Să nu minţi împotriva aproapelui tău!” etc.) şi a Predicii de pe munte. Tot votând, cu mintea netedă, „cărămizile umane” cu care s-a construit faimosul „Parlament al borfaşilor”, vom vota până când votul va deveni o formalitate. Îi vom alege la nesfârşit pe cei care ne conduc voioşi, de peste două decenii, într-o prăpastie a istoriei", scrie Liiceanu într-un amplu articol publicat pe Contributors.

Filozoful reaminteşte că a-ţi iubi ţara "nu înseamnă a scoate tricolorul la geam, ci a fi îngrijorat de prezentul şi viitorul ei" şi atrage atenţia că "educaţia a devenit într-o asemenea măsură o problemă în România, încât ea pune în discuţie existenţa noastră viitoare ca popor.

"Cărţile vor ajunge o trufanda, iar noi vom fi ca merii sălbatici crescuţi pe o margine de drum pierdut al istoriei!", avertizează Liiceanu.

Pe lângă faptul că nu mai citesc - ceea ce e mai mult decât o problemă de cultură, căci pune în mod nemijlocit în discuţie evoluţia sau involuţia anumitor zone ale creierului - românii au mai fost loviţi şi de faptul că de peste două decenii educatori le-au fost nu şcoala şi profesorii, ci ziariştii de televiziune, radio şi presa scrisă care, la adăpostul „libertăţii de expresie”, au practicat cu sistem calomnia şi minciuna, susţine scriitorul.

"Cu excepţia câtorva care au rezistat eroic şi şi-au făcut exemplar meseria, ei i-au aplaudat pe minerii care au luat cu asalt capitala, au devenit apoi pe faţă mercenarii unor mafioţi, i-au relansat în spaţiul public pe vechii securişti aducându-i pe platourile televiziunilor şi transformându-i în patrioţi ai neamului, i-au maculat pe cei care puteau deveni repere de conduită socială şi intelectuală, au inoculat limbajul urii în mentalul colectiv şi au introdus linşajul mediatic în societate.

Efectul mediilor asupra românilor, statistic calculat, a fost devastator. Manipularea, vulgaritatea, arondarea majoritară a presei pe găşti politice şi mafii ne-au făcut hipofreni în proporţie de masă. Combinată cu distrugerea învăţământului, instrumentarea presei a fost cea mai teribilă bombă pusă la temelia societăţii româneşti. Ea avut timp să explodeze în aceşti 26 de ani, lăsând în urma ei o societate ruinată mintal", atrage atenţia filozoful.

La toate aceste rele se adaugă acum răul cel mai mare: lehamitea de bon ton

"Nu puţini dintre compatrioţii mei îşi declară, pe unde apucă, blazarea. Ei nu vor mai vota. Vor sta acasă. Le e de-ajuns ce-au trăit 26 de ani! S-au săturat de comedia democraţiei româneşti!", scrie Liiceanu.

Celor blazaţi, filozoful le răspunde printr-un citat din Alexis de Tocqueville:

Când totalitatea cetăţenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate şansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o mulţime reprezentată de câţiva oameni. Aceştia vorbesc singuri în numele unei majorităţi absente sau neatente; numai ei acţionează în mijlocul unei nemişcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile şi tiranizează după plac moravurile; şi rămânem uluiţi văzând în ce număr mic de mâini nevolnice şi ticăloase poate cădea un popor mare.”

Articolul integral poate fi citit aici.