Cumpărarea unei maşini în China - un câştig la loterie

Trafic în dreptul Porţii Tiananmen din Beijing. Numărul mare de maşini din Capitala Chinei este un motiv în plus de îngrijorare în privinţa nivelului ridicat al poluării.
Trafic în dreptul Porţii Tiananmen din Beijing. Numărul mare de maşini din Capitala Chinei este un motiv în plus de îngrijorare în privinţa nivelului ridicat al poluării. (MARK RALSTON / AFP / Getty Images)

Cu peste 13 milioane de maşini vândute anul trecut, China este deja cea mai mare piaţă auto din lume, care continuă să crească: 31 din o mie de persoane erau posesoare de autoturism în 2010.

Un număr atât de mare de maşini dă mare bătaie de cap regimului autoritar de la Beijing, care se confruntă cu dificila provocare de a lupta împotriva poluării mediului ca urmare a extraordinarei creşteri economice şi industriale din ultimele decenii, notează luni ziarul ABC.

Pentru a limita poluarea şi ambuteiajele care paralizează oraşele, guvernul prevede extinderea restricţiilor privind vânzările de maşini care sunt impuse deja în patru mari oraşe. Beijing, Shanghai, Cantón (Guangzhou) şi Guiyang, unde înmatriculările se repartizează prin tragere la sorţi.

Potrivit secretarului adjunct al Asociaţiei Producătorilor Auto din China, Shi Jianhu, această măsură ar putea fi extinsă şi la oraşele Chengdu, Chongqing, Wuhan, Tianjin şi Shenzhen.

Obiectivul este de a reduce numărul de înmatriculări la circa 400.000 de autoturisme - echivalentul a 2 la sută din totalul vânzărilor de anul trecut - fapt ce a suscitat nemulţumirea principalelor mărci naţionale şi străine.

Din 2008, numărul maşinilor în capitală a crescut de la 3,13 la 5,18 de milioane, paralizând practic la orice oră bulevardele şi şoselele de centură. La începutul anului trecut, primăria a stabilit o loterie lunară pentru a repartiza 20.000 de înmatriculări pe lună, dar corupţia a permis să se înmulţească maşinile de lux care circulă fără numere de înmatriculare prin capitală.

Chiar şi aşa, anul trecut existau peste un milion de cumpărători care aşteptau ca numărul lor să fie extras din tombolă pentru a obţine astfel mult dorita înmatriculare.

Deşi principala cauză a poluării Chinei este cărbunele folosit la centralele termice pentru a produce curent electric şi fumul fabricilor de pe coasta de est, industrializată, emisiile gazelor de eşapament ale celor peste 240 de milioane de maşini care circulă pe drumurile sale reprezintă 34 la din particulele inferioare (mai puţin de 2,5 microni PM) atât de minuscule încât sunt aspirate de plămâni şi provoacă boli respiratorii şi tumori.

La rândul său, viceprimarul Beijingului, Hong Feng, estimează că emisiile eliberate de gazele de eşapament ale maşinilor generează 22% din particulele PM ale capitalei, urmate de 17% provocate de cărbune şi de 16% din praful provocat de construcţii. Un nor dens provocat de poluare (smog) acoperă cerul oraşelor de pe coasta industrializată a Chinei unde soarele aproape că nu se mai vede.

Pentru a nu prejudicia mărcile naţionale, care reprezintă 25 la sută din uriaşa piaţă auto, regimul de la Beijing continuă să amâne aplicarea controalelor pentru emisiile de gaze poluante, similare celor care sunt în vigoare în SUA şi în Uniunea Europeană. Prinsă în menghina dezvoltării în paşi forţaţi, China se sufocă sub fumul degajat de maşinile şi de fabricile sale.