Cutia curiozităţilor: 5 personaje din istorie care au murit în mod ridicol

Isadora Duncan
Isadora Duncan (Facebook)

Vă expunem câteva moduri stupide în care anumite personaje au putut muri datorită unor lucruri sau cauze ce par incredibile la prima vedere: rupându-şi gâtul, încurcându-se în propria barbă, mort de un atac de râs sau înecându-se cu mâncare sunt doar câteva exemple de moarte absurdă.

Moartea este ceva tragic în cele din urmă, şi de aceea marea majoritate a persoanelor se tem de ea. Există diferite tipuri de a muri: cei ce au o lungă agonie, boli cronice lungi, diferite accidente etc. Dar există un tip de moarte, ce se consideră stupidă, sau absolut absurdă.

Acesta este cazul celor 5 personaje din istorie, care nu au putut scăpa de un sfârşit absurd şi care au fost victimele unei morţi ridicole, aşa cum este prezentat în biografiile lor.

1. Isadora Duncan. Cauza morţii celebrei dansatore americane a fost tocmai gustul său special pentru baticuri şi şaluri foarte lungi. Într-o plimbare la Nisa în timp ce automobilul în care se afla rula cu o viteză medie, fără vânt şi ploaie, enormul şal de 12 metri, pe care îl purta la gât s-a răsucit pe roata din spate a maşinii provocându-i instantaneu moartea.

2. Clement Vallandigham - politician american şi avocat. Acesta trebuia să apere la tribunal un om acuzat de asasinat şi şi-a argumentat apărarea susţinând că victima a descărcat arma accidental. Încercând să-şi probeze afirmaţia, avocatul şi-a tras accidental un glonţ în timpul procesului. Avocatul a murit pe loc, iar victima a fost declarată nevinovată.

3. Regele Adolf Frederick al Suediei. Tristul sfârşit al regelui se petrece în anul 1771 în timpul unui banchet. Pe masa îmbelşugată se găseau langoste, caviar, fel de fel de fructe de mare, mâncăruri diverse şi toate delicatesele timpului respectiv, nelipsind celebra şampanie. După ce a mâncat din toate felurile delicioase, faimosul rege a mai adăugat 14 porţii de desert. Tradiţionalul dulce suedez – semla - se servea într-o ceaşcă mare cu lapte cald. Se pare că regele s-a înecat în atâta mâncare. De atunci există expresia în şcolile suedeze:” regele care a mâncat până a murit”. Fără îndoială a murit cu inima mulţumită.

4. Thomas Urquhart. Cum spune legenda, scriitorul scoţian a murit de râs, aflând că regele Carol al II-lea al Angliei s-a urcat pe tron în timpul „Restauraţiei”. Se poate presupune că cel ce a râs după aceea a fost chiar regele Carol al II-lea.

5. Hans Steininger a fost un politician austriac care a devenit faimos pentru că avea cea mai lungă barbă din lume, de cca 1,5 m. Un lucru straniu este că acest domn şi-a rupt gâtul după ce s-a împiedicat în propria barbă. În general acesta îşi ţinea barba înfăşurată într-o cutie de piele, însă într-o zi a uitat că barba nu era în cutie, iar stupida moarte l-a îmbrăţişat.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură