Dan Voiculescu cere anularea pedepsei în dosarul ICA

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, cere anularea pedepsei primite în dosarul privatizării frauduloase a ICA. Potrivit Evz, mogulul media a depus o contestaţie în anulare.

Cererea a fost înregistrată luni la Curtea de Apel Bucureşti, iar judecătorii au stabilit termen pentru judecarea acestei cereri pe 14 octombrie.

În paralel, fiicele mogulului, Camelia şi Corina Voiculescu, contestă atât la Tribunalul Bucureşti, cât şi la Curtea de Apel Bucureşti sechestrul asigurător pus pe mai multe bunuri în dosarul ICA.

Dan Voiculescu a fost condamnat, pe 8 august, de Curtea de Apel Bucureşti, la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Insitutului de Cercetări Alimentare (ICA). În urma deciziei instanţei, urmează să fie recuperat şi prejudiciul creat în acest dosar, de circa 60 de milioane de euro, prin confiscarea clădirii-turn în care se află sediul Grivco, dar şi sediul televiziunilor Antena 1 şi Antena 3.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne