Dana Haralambie, campioană naţională la fete

(photos.com)

Dana Haralambie (17 ani) s-a impus, sâmbătă, în concursul feminin open din cadrul Campionatelor Naţionale de sărituri cu schiurile, găzduite de complexul de sărituri din Valea Cărbunării, lângă Râşnov.

Dana Haralambie (CS Săcele) a fost urmată în clasament de Carină Militaru (CSS Braşovia) şi de Bianca Ştefănuţă (16 ani), tot de la CSS Braşovia.
În concursul open masculin s-a impus Sorin Mitrofan (CSS Braşovia), urmat de Andrei Feldorean (CS Săcele) şi de Radu Păcurar (CSS Dinamo Râşnov).
La juniori open victoria i-a revenit lui Iulian Pitea (CSS Dinamo Râşnov), care i-a devansat în clasamentul final pe Eduard Torok (CSS Dinamo Râşnov) şi pe Ştefan Blega (CSS Braşovia).

În competiţia pe echipe a ieşit învingătoare CSS Dinamo Râşnov (Eduard Torok, Iulian Pitea, Radu Păcurar), cu 721,8 puncte, locul doi revenind echipa CSS Braşovia (Sorin Mitrofan, Ştefan Blega, Ovidiu Băilă), cu 638,5 puncte, iar pe trei s-a clasat CS Dinamo Braşov (Robert Tatu, Alexandru Mocăniţă, Hunor Farkas), cu 609,7 puncte.

Eduard Torok a egalat recordul trambulinei cu dimensiunea HS 71 m, sărind în cadrul competiţiei pe echipe 72,5 m. Lungimea datează ca record de iarnă de la ediţia FOTE 2013 şi a fost înregistrată de austriacul Simon Greiderer.
Duminică au loc ultimele concursuri, de la trambulina K90 (open băieţi, şcolari, tineret, juniori şi seniori).