Dancă: Se văd primele rezultate ale întâlnirii Trump-Iohannis. Urmează investiţii de 10 miliarde de dolari

Ionel Dancă
Ionel Dancă (Epoch Times România)

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA, unde a fost primit la Casa Albă de omologul său american Donald Trump, va fi urmată de investiţii de peste 10 miliarde de dolari în România.

„La numai două zile de la vizita Preşedintelui Iohannis la Casa Albă, unde s-a întâlnit atât cu Trump cât şi cu cei mai importanţi membri ai guvernului SUA, companiile americane au anunţat deja că au în proiect investiţii de peste 10 miliarde de dolari în ţara noastră”, a afirmat Dancă pe pagina sa oficială de Facebook.

Anunţul iniţial privind aceste investiţii a fost făcut de Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO) – o organizaţie non-profit cu sediul la Washington, care reprezintă companii din Fortune 500 care fac afaceri în România – după întâlnirea dintre cei doi şefi de stat.

Liderul PNL a precizat că măsurile luate de preşedintele Iohannis, comparativ cu politicile ostile ale PSD-ALDE, au generat o garanţie pentru eventualele noi investiţii străine.

„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, prestigiul şi credibilitatea preşedintelui Iohannis au păstrat multe investiţii strategice în România, care au fost puse în pericol de măsurile haotice şi ostile ale guvernării PSD-ALDE, iar garanţia pe care o reprezintă preşedintele României pentru stabilitatea investiţiilor, iată, aduce proiecte noi importante în economia românească”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Dancă şi-a încheiat mesajul subliniind ideea că „promovarea şi garantarea investiţiilor private reprezintă cel mai important pilon pentru o dezvoltare economică sănătoasă într-o Românie normală, care poate să ducă la creşterea numărului de locuri de muncă mai bine plătite pentru români şi la creşterea bunăstării în general”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne