Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: Vă voi invita la şedinţe dacă voi considera necesară participarea dvs

Cum preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit răspicat, în Consiliul Naţional al partidului, despre amnistie şi graţiere sau o "soluţie similară", iar presa vuieşte de zile bune că o OUG pe această temă este iminentă, preşedintele Klaus Iohannis şi-a manifestat dorinţa de a participa la şedinţele de guvern. Replica premierului Viorica Dăncilă nu s-a lăsat mult aşteptată.
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times România)

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis, în cursul zilei de marţi, o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis pe tema prezenţei acestuia la şedinţele de Guvern.

Reacţia prim-ministrului vine în aceeaşi zi în care preşedintele Iohannis a confirmat că va merge la Palatul Victoria pentru a participa la şedinţe: "Am solicitat agenda (şedinţelor de guvern - n.r.). Cred că trebuie să vedem lucrurile un pic în perspectivă. Ne pregătim pentru preşedinţia UE şi chiar dacă suntem pregătiţi, lucrurile nu vor fi absolut deloc simple. Pe de altă parte, am constatat din partea doamnei premier o dorinţă de colaborare, ca să zic aşa. În repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la şedinţele de Guvern."

Vă prezentăm mai jos textul scrisorii semnate de Viorica Dăncilă:

Domnului Klaus Werner Iohannis,

Preşedintele României,

Am luat notă cu satisfacţie de declaraţiile dumneavoastră recente prin care admiteţi, în sfârşit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că aţi răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene.

Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocaţi prerogativele conferite de art.87 din Constituţia României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a şedinţelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoţitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană.

În cazul în care pe agenda şedinţei Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la 'probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice', în conformitate cu textul constituţional invocat, vă vom semnala acest lucru şi vă asigur de toată deschiderea în situaţia în care veţi decide să participaţi la şedinţa de Guvern.

De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituţional sintagmei 'alte situaţii', caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Preşedintelui României ('Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului (...) la cererea primului ministru, în alte situaţii'), vă voi adresa, cu celeritate, invitaţia de a participa la şedinţa de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.

În încheiere, vă asigur, domnule preşedinte, de cunoaşterea, de către Guvernul României, a obligaţiei de loialitate constituţională care impune, deopotrivă Guvernului şi Preşedintelui României, precum şi oricărei autorităţi publice, respectarea competenţelor constituţionale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituţional şi legal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne