De ce ţânţarii ciupesc mai mult unele persoane?

(Tom Ervin / Getty Images)

Există persoane care sunt un adevărat magnet pentru ţânţari iar acum un studiu a demonstrat că este un fapt ştiinţific. Potrivit studiului publicat pe 'Yahoo! Health', aproximativ 20% din populaţie 'este mai atractivă pentru ţânţari'. Universitatea din Florida, în frunte cu profesorul de entomologie, Phil Koehler, a descoperit că aceste insecte sunt atrase mai mult de unele persoane, informează miercuri ziarul La Vanguardia.

'Atât metabolismul cât şi corpul oamenilor secretă o chimie unică, la fel de distinctivă ca şi amprenta digitală. Acest lucru joacă un rol important în aflarea dacă o persoană este sau nu un magnet pentru ţânţari', a declarat doctorul Koehler.

Se pare că ţânţarii au anumite preferinţe atunci când îşi aleg 'meniul'. Tipul de sânge 'A' nu este pe placul lor şi preferă 'să aterizeze' pe cei cu sânge de tip '0'. Această concluzie se bazează şi pe un studiu japonez realizat de Universitatea Medicală şi Farmaceutică din Toyama, care asigură că majoritatea persoanelor produc o substanţă care permite ţânţarilor să determine tipul de sânge înainte de a fi ciupite.

O altă categorie de persoane care riscă să fie mai mult ciupite sunt consumatorii de bere. Revista Journal of the American Mosquito Control Association asigură că 'ciupiturile acestor insecte cresc semnificativ după ce au băut o bere'.

Riscurile cresc şi dacă persoanele se îmbracă în haine închise la culoare. Dr. Koehler a creat o listă a culorilor care sunt pe placul ţânţarilor: negru (cel mai atractiv, roşu (foarte atractiv), gri şi albastru (neutru), verde şi galben (mai puţin atractiv).

Cum se pot preveni ciupiturile? Igiena personală poate fi un element-cheie pentru ca aceşti 'mici vampiri' să fie alungaţi. Transpiraţia îi ajută pe ţânţari să-şi aleagă victimele, motiv pentru care probabilitatea de a fi ciupiţi în timpul practicării unui sport creşte semnificativ.

'Mirosul pătrunzător al picioarelor nespălate este aparent irezistibil pentru ţânţari', potrivit cercetătorului Bart Knols. Acest entomolog, care prezidează consiliul Fundaţiei împotriva Malariei din Olanda, s-a oferit să stea dezbrăcat într-un laborator plin de ţânţari pentru a vedea ce părţi ale corpului său sunt atacate cu mai mare predilecţie.

El a descoperit că 75% dintre insecte s-au aşezat pe picioare, însă după ce s-a spălat cu săpun şi s-a dat cu deodorant, ţânţarii au ales să-l ciupească de alte părţi ale corpului. Echipa lui de cercetare a descoperit că unele brânzeturi cu miros înţepător, precum Limburger, atrag de asemenea ţânţarii.