Deputat ACUM, către Igor Dodon: Cine şi cum subminează reforma justiţiei se va vedea foarte clar în curând

Dan Perciun, preşedintele echipei de tineret PAS
Dan Perciun, preşedintele echipei de tineret PAS (captură foto / privesc.eu)

În contextul faptului că Igor Dodon s-a arătat îngrijorat şi nemulţumit de activitatea executivului, în special a ministerelor care gestionează sectorul economic şi cel social, deputatul blocului ACUM, Dan Perciun îi aminteşte preşedintelui că doar datorită actualului Guvern s-a reuşit deblocarea finanţării externe, astfel fiind posibilă plata la timp a pensiilor şi salariilor.

Mai mult, parlamentarul fracţiunii PAS notează că Bugetul Solidarităţii 2020 vine cu majorări pentru unele categorii foarte semnificative de salarii şi pensii, cu acordarea suportului suplimentar celor mai vulnerabile categorii de persoane pentru perioada rece a anului şi a energiei electrice.

„Clar că e uşor după ce ţi-ai luat foşti PD-işti de prin ministere consilieri să scrii câte patru iniţiative legislative de majorare a pensiilor fără să faci vreun calcul şi fără să te asiguri că nu se bat cap în cap între ele şi să strigi că guvernul nu face nimic”, a adăugat politicianul.

Referitor la cine şi cum subminează reforma justiţiei în curând va fi foarte clar, subliniază Dan Perciun precizând că „cineva munceşte, iar cineva face vânt pe la încoronări de împăraţi prin Japonia”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe