Deputatul UDMR Marko Attila, coleg de dosar cu şefa DIICOT, Alina Bica

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Deputatul UDMR Marko Attila este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul în care a fost reţinută şi şefa DIICOT, Alina Bica.

Dosarul vizează reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, sector 2, iar prejudiciul adus statului în acest dosar se ridică la peste 62 de milioane de euro. Marko Attila este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, alături de Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, Attila a făcut parte din comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) care a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

Practic, comisia ar fi aprobat, în anul 2011, ca Gheorghe Stelian să fie despăgubit pentru terenul din Plumbuita cu o sumă de bani de trei ori mai mare decât valoarea reală a terenului. Potrivit Gândul, Gheorghe Stelian este un cunoscut al Elenei Udrea. În 2006, afaceristul i-ar fi vândut Elenei Udrea, un teren pe strada Chopin din zona Floreasca, pe care aceasta şi-a ridicat un proiect reziden­ţial cu 12 apartamente.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi expertul evaluator Emil Nuţiu, iar Sergiu Diacomatu, membru al aceleiaşi comişii din ANRP şi omul de afaceri Stelian Gheorghe, sunt sub control judiciar pe toată perioada desfăşurării urmăririi penale.

Potrivit comunicatului prin care DNA informează despre începerea urmăririi penale faţă de Alina Bica rezultă că, la data de 15.10.2014 Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafaţă de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita.

Redăm comunicatul DNA:

”Concret, la data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făceau parte suspecta Bica Alina Mihaela şi inculpaţii Alexandru Lăcrămioara şi Bogdan Dragoş-George, a aprobat raportul de evaluare, întocmit de un expert evaluator, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei)

Aceştia au fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15.03.2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la FONDUL PROPRIETATEA, listat la bursă din data 25.01.2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat)

Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne