Despre foc şi răul de lângă noi. Vlad Voiculescu propune o soluţie pentru contracararea PSD

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Transformat după chipul şi asemănarea lui Dragnea şi Tudose, statul român devine tot mai "otrăvitor" pentru cei care îşi doresc să îşi trăiască viaţa cu decenţă şi respect. Iar cei ce nu mai suportă pleacă din ţară, lăsându-şi în urmă părinţii şi bunicii, familiile amăgite care au votat cu PSD. Lucrurile s-ar putea schimba însă dacă cei ce doresc să plece ar vorbi cu familiile lor. Şi i-ar scoate din confuzia care li s-a inoculat, opinează fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"Ieri a fost o nouă zi cu "realizări" ale PSD-ALDE. Lucruri care contează pentru oameni şi care fac cu adevărat ţara mai "frumoasă".

Alaltăieri un prieten mi-a spus că nu mai suportă nesimţirea şi grobianismul guvernanţilor, că fiecare interacţiune cu statul este otrăvită de funcţionari care se poartă ca şi cum ar fi stăpâni, după modelul Dragnea, Tudose etc.
Mi-a spus că ia în considerare foarte serios să îşi ia soţia şi fetiţa şi să plece din ţară... şi că doi colegi de serviciu au făcut-o deja şi insistă să îi urmeze.

Mi-a spus că a votat USR, dar că toţi din familia lui au votat cu PSD în afară de mamă care votase ALDE. A adăugat apoi zâmbind că nu se înţelege cu ei pe tema asta deloc.

L-am întrebat dacă le-a spus despre intenţiile de a pleca din ţară şi că s-ar putea să îşi mai vadă copilul şi nepoata o dată pe an, la Crăciun. Mi-a spus că nu a făcut asta încă... dar că o va face.

Vă spun cum cred eu că stau lucrurile: oamenii ăştia pe care mulţi dintre părinţii şi bunicii noştri i-au votat şi le-au dat pe mână puterea NU DAU DOI BANI nici pe noi, nici pe părinţii sau bunicii noştri.

Deloc nu le pasă ce CREDEM.
Extrem de puţin le pasă de ce SPUNEM" scrie, pe Facebook, fostul ministru.

În opinia lui Vlad Voiculescu, sunt însă trei lucruri pe care românii le pot face. Iar unul dintre ele, unul foarte important, este să stea de vorbă cu părinţii şi bunicii cei amăgiţi şi să le explice cum arată, de fapt, realitatea.

1. Uneori le pasă de ceea ce FACEM - atunci când ieşim în stradă. I-am deranjat puţin în iarnă şi îi vom mai deranja. Dar prea puţin.

2. Îi deranjăm mai mult atunci când NU PLECĂM CAPUL, când nu ne lăsăm călcaţi în picioare de ei şi de statul pe care îl conduc - fie că este vorba de doi medici de la Colentina, fie că este vorba de un procuror curajos, fie că sunt 2.000 de magistraţi care se opun îngenuncherii justiţiei în faţa politicienilor.

3. Cu adevărat i-ar pune însă pe gânduri pe mulţi din aceste partide atunci când prietenul meu şi alte câteva sute de mii de tineri şi adulţi care au fost în pieţe iarna trecută ar începe să VORBEASCĂ CU PROPRIII PĂRINŢI ŞI BUNICI.

Nu este de mirare că mulţi dintre părinţii şi bunicii noştri nu realizează ce se întâmplă. Partidele pline de hoţi şi manipularea de ani de zile şi-au lăsat urmele.

Şi poate că la fel ca focul, răul poate arăta deloc periculos de la depărtare. Iar poveştile despre arsuri nu sunt suficiente să sperie pe nimeni. Dar dacă focul este în stare să îţi ardă propriul copil sau chiar să ţi-l ia de lângă tine?

Sau poate că încă nu arde suficient?", concluzionează Vlad Voiculescu.