Dezastru pe fondurile europene. Iohannis atenţionează Guvernul Dăncilă: E foarte târziu!

Preşedintele Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruoasă a absorbţiei fondurilor europene în care se află România în prezent.
Preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis (presidency.ro)

Guvernul trebuie să se ocupe mai intens, mai mult de fondurile europene, sunt bani de care putem să beneficiem, sunt bani care trebui să fie folosiţi pentru dezvoltarea României, iar situaţia din prezent nu arată deloc bine, a atras atenţia marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis.

"Despre fondurile europene vreau să se înţeleagă că cele ce urmează reprezintă o atenţionare pentru Guvernul României. Noi dispunem, pentru perioada de finanţare 2014-2020, teoretic, de fonduri europene în valoare de 31,3 miliarde de euro. Din aceşti bani, până în momentul de faţă, am folosit 4,9 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 15,8%. Acum, este important de ştiut că perioadele de finanţare sunt construite pe câte şapte ani. Acum ne aflăm în perioada 2014-2020, deci am trecut de jumătate şi, din 31 miliarde până acum, nu am folosit nici măcar 5. Aceste date sunt oficiale, atât de pe site-ul Comisiei Europene, cât şi informaţii oficiale de la Guvernul României. Din dorinţa de a prezenta o informare exactă, am căutat cele mai noi date, atât de pe site-urile Guvernului, cât şi ale Comisiei Europene. Ultima informare sau ultima postare, cum se spune, care a fost găsită pe vreun site al Guvernului României este din 2 februarie a.c. Acum suntem aproape la jumătatea anului. Nu ştiu de ce Guvernul nu publică date la zi. Unii vor crede că poate se ascunde ceva, alţii vor crede că poate au avut o altă treabă decât să informeze", a declarat Iohannis.

Preşedintele a explicat că, pentru o corectă informare, a luat date de pe site-ul Comisiei Europene, care sunt evident la zi.

"Fondurile europene se compun din două categorii mari: fondurile de coeziune care sunt folosite pentru dezvoltare, fondurile care sunt folosite pentru a cofinanţa agricultura, fondurile destinate politicii agricole, şi încă câteva fonduri mai mici la care nu mă voi referi astăzi. Important de ştiut pentru coeziune, deci bani care pot fi folosiţi pentru dezvoltare, noi putem să folosim aproximativ 23 de miliarde de Euro din cele 31 (miliarde). Aproximativ 8 (miliarde) virgulă ceva sunt bani pentru politica agricolă şi încă sume mai mici sunt pentru alte fonduri. Un pic mai în detaliu despre coeziune, fondurile care pot fi folosite pentru dezvoltare. Ca să înţeleagă toată lumea, aceşti bani nu sunt bani pe care ne obligă cineva să-i folosim într-un anume fel, sunt bani care pot fi folosiţi de România pentru a dezvolta România, sunt bani care pot fi folosiţi, de exemplu, pentru construcţia de autostrăzi, pentru construcţia de spitale, pentru construcţia, sau reabilitarea, sau realizarea unor reţele de apă, şi multe alte lucruri. Depinde de noi, mai exact de cei care concep proiecte, cum folosim aceşti bani şi cum punem proiectele în operă. Din 23 de miliarde de euro cât putem să folosim pentru dezvoltarea României, pentru autostrăzi, spitale, reţele de apă şi multe altele, noi până acum am folosit 2,2 miliarde. Deci din 23 (miliarde) am folosit 2,2 miliarde, nici măcar o zecime şi suntem dincolo de jumătatea perioadei bugetate", a precizat Iohannis.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa că Guvernul va rezolva până la urmă situaţia.

"Acum cineva ar putea să spună „Nu face nimic, lucrăm mai intens de acum încolo şi o să folosim bani”, dar asta ar însemna să existe proiecte, dar aflăm, inclusiv de la guvernanţii noştri, că rata de contractare adică proiecte depuse, acceptate, care pot intra la finanţare avem doar pentru 40% din aceşti bani, deci nici măcar pentru jumătate din 23 de miliarde nu avem proiecte depuse. E foarte târziu. Aceste proiecte trebuie elaborate cu sprijinul ministerelor, cu sprijinul agenţiilor. În ansamblu, atenţionarea mea vine în următorul sens: Guvernul trebuie să se preocupe mai intens, mai mult de această chestiune. Sunt bani de care putem să beneficiem, sunt bani care trebuie folosiţi pentru dezvoltarea României. Ar fi păcat să nu folosim aceşti bani care au fost alocaţi României pentru dezvoltare", a conchis Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne